Tradiția creşterii cailor de rasă lipiţană din România a fost inclusă în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii a UNESCO.
Anunțul a fost făcut de Ministerul Culturii. Astfel, Comitetul Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, reunit la Rabat, în Maroc, a decis înscrierea în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii a Tradiţiilor de creştere a cailor de rasă lipiţană din cele şapte ţări (Austria, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Italia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria), în care acest patrimoniu este păstrat activ şi neîntrerupt.
„Pentru România, acest demers se datorează cercetărilor realizate de Ioana Baskerville în cadrul Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a Ministerului Culturii, care a beneficiat de sprijinul constant şi expertiza specialiştilor de la Regia Naţională a Pădurilor ‘Romsilva’ – Direcţia de Creştere, Exploatare şi Ameliorare a Cabalinelor RA (Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor), instituţie care administrează cele două mari herghelii cu cai de rasă lipiţană din România: Herghelia Sâmbăta de Jos, situată în satul Sâmbăta de Jos, comuna Voila (judeţul Braşov), şi Herghelia Beclean, din oraşul Beclean (judeţul Bistriţa Năsăud)”, au precizat reprezentanții Ministerului Culturii.
Rasa lipiţană, în varianta sa modernă, a fost creată în anul 1580, în localitatea Lipizza din sudul Imperiului Habsburgic (astăzi Lipica din Slovenia).
„Pe teritoriul României, această rasă îşi are începuturile încă din secolul al XVIII-lea, odată cu extinderea acestei rase prin sistemul hergheliilor şi depozitelor militare de armăsari ale Imperiului Habsburgic. Tradiţia românească a creşterii acestor cai a apărut în anul 1874, datorită mutării efectivului hergheliei imperiale de la Mezőhegyes (astăzi pe teritoriul Ungariei) pe un domeniu de stat al imperiului aflat la Sâmbăta de Jos, pe Valea Oltului. Pe data de 8 octombrie 1920, statul român înfiinţează Herghelia de Stat Sâmbăta de Jos, folosind în acest scop mai cu seamă cai de la crescătorii din satele Ţării Făgăraşului, aflate în vecinătatea hergheliei. Astăzi, la Herghelia Sâmbăta de Jos sunt crescute 7 din cele 8 linii ale rasei, ceea ce face din aceasta una dintre cele mai importante herghelii de cai lipiţani din lume. De-a lungul timpului, popularitatea cailor din această rasă a fost întreţinută de ţinuta lor elegantă şi impunătoare, rezistenţa la efort, inteligenţa şi devotamentul arătat în relaţia cu omul”, au explicat reprezentanții Ministerului Culturii.
Acest nou element din patrimoniul cultural imaterial naţional este reprezentat de un set de cunoştinţe, practici şi aptitudini legate de creşterea, îngrijirea şi antrenarea cailor de rasă lipiţană din România, transmise cu precădere pe cale orală şi din generaţie în generaţie, prin experienţă directă, la acestea adăugându-se o serie de practici culturale şi sociale dezvoltate de comunităţile de crescători ca parte a unor ritualuri, evenimente, competiţii ecvestre (de anduranţă, tracţiune, dresaj) şi meşteşuguri tradiţionale specifice (potcovar, şelar, herghelegiu) care includ prezentarea şi promovarea acestei rase cabaline.
Consultanții Colliers sunt de părere că piața imobiliară din România are suficiente resurse pentru a continua să se dezvolte și în 2023. Acest lucru...
Pentru a vă ajuta să navigați cât mai bine, acest website folosește fișiere de tip cookie absolut necesare, iar cu acordul dvs. dorim să folosim și alte fisiere de tip cookie de analiză și produse oferite de Google Inc.
Poţi seta ce cookie doreşti să fie activ de la Setări de confidențialitate.
Citește mai mult
Acceptă
Schimbă setările
Setări cookie box
Setări cookie box
Setări de confidențialitate
Alegeți ce cookie-uri să fie autorizate.
Puteți schimba aceste setări oricând. Deși aceasta poate rezulta în devenirea unor funcții indisponibile. Pentru informații legate de ștergerea cookie-urile vă rugăm să consultați funcția de Ajutor al browser-ului dvs.
CITIȚI MAI MULT DESPRE COOKIE-URILE UTILIZATE DE NOI.
Cu ajutorul cursorului puteți activa sau dezactiva diferite tipuri de cookie:
Acest site va:
Esențial: rețineți setarea permisiunilor pentru cookie
Esențiale: permiteți modulele cookie pentru sesiuni
Esențiale: adunați informațiile pe care le introduceți într-o formă de contact, un buletin informativ și alte formulare din toate paginile
Esențial: urmăriți ce introduceți într-un coș de cumpărături
Esențiale: autentificați-vă că sunteți conectat (ă) la contul dvs. de utilizator
Funcționalitate: rețineți regiunea și țara selectată
Google Analytics: urmăriți paginile vizitate și interacțiunile efectuate
Google Analytics: Urmăriți locația și regiunea pe baza numărului IP
Google Analytics: urmăriți timpul petrecut pe fiecare pagină
Analytics: măriți calitatea datelor funcțiilor de statistici
Publicitate: adaptați informațiile și publicitatea în funcție de interesele dvs., bazate pe ex. conținutul pe care l-ați vizitat anterior. (În prezent, nu folosim cookie-uri de direcționare sau de direcționare
Publicitate: Strângeți informații de identificare personală, cum ar fi numele și locația

Acest site web nu va:
Amintiți-vă datele de conectare

Essential: Remember your cookie permission setting
Essential: Allow session cookies
Essential: Gather information you input into a contact forms, newsletter and other forms across all pages
Essential: Keep track of what you input in a shopping cart
Essential: Authenticate that you are logged into your user account
Essential: Remember language version you selected
Functionality: Remember social media settings
Functionality: Remember selected region and country
Analytics: Keep track of your visited pages and interaction taken
Analytics: Keep track about your location and region based on your IP number
Analytics: Keep track of the time spent on each page
Analytics: Increase the data quality of the statistics functions
Acest site web nu va:
Amintiți-vă datele de conectare
Publicitate: Folosiți informații pentru publicitate personalizată cu terțe părți
Publicitate: vă permite să vă conectați la site-urile sociale
Publicitate: identificați dispozitivul pe care îl utilizați
Publicitate: Strângeți informații de identificare personală, cum ar fi numele și locația
Acest site va:
Essential: Remember your cookie permission setting
Essential: Allow session cookies
Essential: Gather information you input into a contact forms, newsletter and other forms across all pages
Essential: Keep track of what you input in a shopping cart
Essential: Authenticate that you are logged into your user account
Essential: Remember language version you selected
Functionality: Remember social media settings
Functionality: Remember selected region and country
Analytics: Keep track of your visited pages and interaction taken
Analytics: Keep track about your location and region based on your IP number
Analytics: Keep track of the time spent on each page
Analytics: Increase the data quality of the statistics functions
Advertising: Use information for tailored advertising with third parties
Advertising: Allow you to connect to social sitesl Advertising: Identify device you are using
Advertising: Gather personally identifiable information such as name and location