Meteorologii avertizează că noaptea de luni spre marți va fi cea mai geroasă noapte din acest sezon, cu minime ce se vor situa, în general, între minus 20 şi minus 10 grade. În București, de exemplu, minimele vor coborî până la minus 15 grade, mai ales în zona preorăşenească.
Prognoza meteo indică faptul că, începând de joi, temperaturile vor fi în uşoară creştere, cu maxime pozitive de până la 7-8 grade şi cu minime între minus 7 şi plus 2 grade. De altfel, specialiștii nu exclud ca în această iarnă să se mai înregistreze zile şi nopţi foarte geroase.
În noaptea de luni spre marți, se vor semnala precipitații mai ales în zona montană, în nordul şi centrul ţării, unde se va aşterne strat nou de zăpadă de trei-şapte centimetri. Vântul va sufla cu 70-80 de km/h visolind zăpada.
„Marţi (13 ianuarie) vremea se va menţine deosebit de rece, pe arii restrânse geroasă în centrul şi nord-estul teritoriului, astfel temperaturile maxime se vor situa în general între -8 şi 2 grade. Marţi noaptea va mai fi ger în nord şi nord-est şi pe arii restrânse în centru, sud şi est, temperaturile minime la nivelul întregii ţări urmând a se încadra între -13 grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 2…3 grade în sudul Banatului”, a transmis Administrația Națională de Meteorologie ( ANM).
Pe parcursul zilei de marți, aria ninsorilor va cuprinde mai ales regiunile intracarpatice, unde se va depune strat de zăpadă, în general de 2…8 cm, iar în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali, local de 10…15 cm (echivalent în apă de 10…15 l/mp). Începând cu seara zilei de marţi în vestul şi sud-vestul ţării vor fi precipitaţii mixte şi depuneri de polei. Meteorologii mai anunță că vântul va avea intensificări în zona montană înaltă, îndeosebi în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, cu viteze de 70…80 km/h, viscolind zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii. Intensificări ale vântului vor fi luni, pe arii restrânse şi în zonele joase din sud-vest, centru şi nord-est (cu viteze de 40…50 km/h).
„Miercuri şi joi local vor fi precipitaţii mixte şi depuneri de polei îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului”, a menționat ANM.

