17 mai 2024
15.4 C
București

Ce notă dă ministrul Alexandru Rafila sistemului de sănătate din România

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, este de părere că sistemul de sănătate din România oferă „servicii satisfăcătoare” pacienţilor. Nota pe care o acordă acestui sector este între 7 și 8.

Nota pentru sistemul de sănătate din România e undeva între 7 şi 8, dar de multe ori nu nota este importantă, ci trendul. Iar din punctul de vedere al trendului, suntem cu siguranţă pe un trend crescător. Şi dacă toate proiectele pe care noi le-am pus în pagină şi au început să se facă în mod efectiv se vor realiza – şi opinia mea este că în marea lor majoritate se va realiza -, atunci nota pentru sistemul de sănătate pe care o vor da cetăţenii, nu trebuie să dăm noi notele, va fi una mai bună”, susține Rafila.

Șeful de la Sănătate a atras atenția că în acest domeniu este importantă şi finanţarea. „Trebuie să ţinem cont şi de nivelul de finanţare a sistemului de sănătate din România – ce oferă sistemul de sănătate din România în corelaţie cu nivelul finanţării. Cred că sistemul de sănătate din România, ţinând cont şi de limitele acestei finanţări, oferă pacienţilor, în general populaţiei din România, servicii satisfăcătoare”, punctează Alexandru Rafila.

Autor: Sofia Filip
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

Mai multe articole

Știrile zilei