Litera revine cu alte zece propuneri de cărți de pus sub brad. Pentru cei care n-au găsit cadoul potrivit pentru persoanele dragi, o carte poate reprezenta un dar minunat. Și în articolul de astăzi găsiți zece sugestii incitate de cărți pe care le puteți dărui celor apropiați.
Prima propunere este “Dragostea unei femei cumsecade”, o culegere de povestiri semnată de Alice Munro. În această culegere de povestiri, probabil una dintre cele mai îndrăzneţe din întreaga ei carieră, Alice Munro abordează cu o siguranţă a condeiului ce frizează clarviziunea capriciile iubirii, tensiunile şi minciunile care pândesc sub aparenţele de bunăcuviinţă ale societăţii, ca şi bizarele, adesea comicele năzuinţe ale sufletului omenesc.
Hrănindu-se din indiscreţiile nemărturisite şi secretele întunecate ale vieţii provinciale, cele opt povestiri care alcătuiesc volumul „Dragostea unei femei cumsecade” scot la lumină intimităţile şi vinovăţia comună care îi unesc chiar şi pe oamenii cei mai singuratici. Un bărbat, victimă a unui atac cerebral, îşi dezvăluie cel mai ascuns secret unei tinere soţii, în ceea ce ar putea fi ultimul gest de intimitate care i-a mai rămas. O fiică are o explicaţie cu tatăl ei despre secretul deja ştiut al vieţii lui. Iar în captivanta povestire ce dă titlul volumului, o infirmieră altruistă care îngrijeşte un muribund descoperă utilitatea socială a minciunilor.
Curajoasă şi fascinantă prin acurateţea detaliilor, “Dragostea unei femei cumsecade” confirmă reputaţia lui Alice Munro de maestru incontestabil al literaturii contemporane.
„Desăvârşită… miraculoasă prin fineţea detaliilor şi surprinzător de autentică. […] Munro dovedeşte o putere de înţelegere a naturii umane care o depăşeşte cu mult pe a semenilor ei,” scrie The Wall Street Journal. „Alice Munro este unul dintre cei mai buni scriitori contemporani de proză scurtă. Povestirile sale dau impresia unei magii secrete pe care numai ea o stăpâneşte,” comentează The Washington Times. „Superb… sclipitor… personajele lui Munro sunt la fel de autentice ca ale lui Cehov,” notează și The New York Times Book Review.
Cea de-a doua propunere este “Femeia de la fereastră” de A.J. Finn.
Nu e paranoia dacă se întâmplă cu adevărat… Au trecut zece luni de când Anna Fox a ieșit ultima dată din casă. Zece luni în care a bântuit ca o fantomă prin camerele vechii sale locuințe din New York, pierdută în amintiri, prea înspăimântată ca să-și părăsească siguranța propriului cămin.
Singura punte de legătură a Annei cu lumea reală este fereastra camerei sale, unde stă zi de zi, urmărindu-și vecinii. Când familia Russell se mută peste drum, Anna este imediat atrasă de aceasta. O familie perfectă cu trei membri, un ecou al vieții pe care și ea a dus-o cândva. Dar într-o seară, un țipăt teribil rupe tăcerea, iar Anna este martora a ceva ce nimeni nu trebuia să vadă. Acum trebuie să facă tot ce poate pentru a descoperi adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în realitate. Dar chiar dacă îl va afla, o va crede cineva? Și poate să aibă încredere în ea însăși?
„Uluitoare. Senzațională. Extraordinară,” susține Gillian Flynn, autoarea romanului „Fata dispărută”. „Tensiune la cote maxime. Suspans hitchcockian într-o ambianță de secol XXI,” comentează Val McDermid. „Una dintre acele cărți rare pe care nu le poți lăsa din mână,” afirmă Stephen King. „Uimitoare. Fascinantă. Pur și simplu fantastică!,” declară Tess Gerritsen.
Japonezii vorbesc despre “Ikigai” ca despre “un motiv de a te trezi dimineața”. Este un motiv pentru păstrarea entuziasmului de a trăi, fie că ești om de serviciu în faimosul tren de viteză Shinkansen, proaspătă mamă sau chef la un restaurant specializat în sushi, cu stele Michelin.
Dar cum îți găsești propriul ikigai? Cum contribuie ikigai la fericire?
Neurologul și scriitorul japonez Ken Mogi, autor a nenumărate bestselleruri, ne oferă o analiză fascinantă a acestui mod de viață, încorporând cercetarea științifică și experiența directă, și o narațiune plină de culoare despre cultura și istoria japoneză.
Ken Mogi este neurolog, scriitor și om de televiziune din Tokyo. A publicat peste 30 de lucrări despre știința cognitivă și neuroștiință și mai mult de 100 de cărți acoperind subiecte de popularizare a științei, eseuri, critică și self-help. Volumele lui s-au vândut în peste 1 milion de exemplare.
O altă sugestie este „Ordinea de zi” de Éric Vuillard.
20 februarie 1933, o zi banală de iarnă berlineză. În salonul luxos al reşedinţei preşedintelui Republicii are loc o întâlnire secretă între douăzeci şi patru de mari industriaşi germani şi oficiali nazişti de rang înalt veniţi să ceară sprijin financiar pentru Partidul Naţional-Socialist înaintea alegerilor legislative. Satisfăcuţi de perspectivele care li se oferă, magnaţii îşi deschid larg pungile, gest care va avea consecinţe cumplite pentru întreaga lume.
12 martie 1938, anexarea Austriei este în curs. În acea zi menită să rămână în istorie, jurnalele de ştiri înfăţişează o armată motorizată în mişcare, o forţă teribilă, inexorabilă. În spatele propagandei ţesute cu talent de Goebbels se desfăşoară însă un surogat de Blitzkrieg, căci panzerele se defectează unul după altul pe drum. Adevărata istorie a Anschlussului este departe de imaginea cunoscută îndeobşte. Nu tăria de caracter sau hotărârea nestrămutată a unui popor aduc victoria, ci o combinaţie între intimidare şi cacealma.
Prin această relatare intensă şi captivantă, Éric Vuillard avertizează cu privire la pericolul orbirii voite şi aminteşte că, în ultimă instanţă, cel mai rău deznodământ nu este inevitabil.
„În Ordinea de zi, laureatul Premiului Goncourt 2017 disecă modul în care o succesiune de mici laşităţi au deschis calea nazismului triumfător,” notează Paris Match. „Ordinea de zi este o carte de o forţă uluitoare în simplitatea ei,”scrie Le Monde. „Ordinea de zi este o carte sinistră, amuzantă şi inclasabilă, nici relatare istorică, nici roman – sau ambele în acelaşi timp. Pe scurt, Vuillard a inventat un gen. Ar trebui să i se dea un nume,” comentează L’Opinion.
„Lupta mea. Cartea a cincea: Mai sunt și zile cu ploaie” de Karl Ove Knausgard nu poate lipsi din biblioteca iubitorilor de literatură.
În vârstă de nouăsprezece ani, Karl Ove se mută la Bergen şi se dedică în întregime scrisului. Dar eforturile lui au efectul opus – îşi doreşte asta atât de mult, încât este afectat de blocajul scriitorului. În acelaşi timp, îşi vede prietenii, unul câte unul, publicându-şi volumele de debut şi începe să aibă îndoieli că va fi publicat vreodată. Scrisă cu o forţă şi o sinceritate extraordinare, cartea vorbeşte, de asemenea, despre prietenii noi şi puternice şi des-pre o iubire cutremurătoare. Apoi, în viaţa lui Karl Ove au loc două evenimente cruciale: tatăl său moare şi, la scurt timp după aceea, finalizează pri-mul lui roman…
„O reuşită rară. Nici un scriitor din generaţia sa nu egalează combinaţia lui Karl Ove Knausgård de talent, stil, spirit de observaţie şi originalitate…,” notează Dagens Næringsliv. „Această carte dovedeşte că se poate atinge uni-versalul şi marea literatură pornind de la viaţa de zi cu zi. În spatele autobiografiei se află reflecţia scriitorului asupra identităţii masculine. Şocant!,”scrie L’Express.
Pentru cititorii pasionați de istoria acestor meleaguri, Litera propune „Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova”, carte semnată de academicianul Ioan-Aurel Pop.
„Aceasta este o istorie a unui singur popor, dar și o istorie reunită a românilor din cele două state românești de azi, state care, din păcate, nu-i adăpostesc nici ele pe toți românii. Această carte de istorie este însă menită să învingă uitarea și să conducă la frângerea risipirii noastre. Să ne amintim mereu că „Hora Unirii” a scris-o moldoveanul Vasile Alecsandri și să încercăm să ne cuprindem cu toții „de acel farmec sfânt” al iubirii de popor și de țară, de țara noastră, care, oriunde ar fi ea, se numește Țara Românească. Până o vom avea din nou întreagă pe hartă, se cuvine să o purtăm în suflete și astfel nimic nu va fi pierdut„, declară Ioan-Aurel Pop.
„6 povești cu draci” de Igor Bergler este un text de o densitate nebună, inteligent și distractiv în același timp, în care Márquez se întâlnește cu Borges, Kafka cu Goethe și Eco cu Bulgakov. O carte de neratat, un roller coaster în care nu poți urca fără centură de siguranță și unde nimic nu e ceea ce pare.
„După primele două cărți, Biblia pierdută și Testamentul lui Abraham, ambele masive pe dinafară, inepuizabile pe dinăuntru, surprinzătoare și unice în literatura noastră actuală – asta doar pentru a-mi reprima tentația unor afirmații și mai radicale –, Igor Bergler pare că face o mică pauză de respirație și se relaxează cu șase povestiri scurte. În mod paradoxal, mai mari pe dinăuntru decât pe dinafară, parte recuperate și reconfigurate din vagoanele de șpan rămase după șantierul celor două romane, se aliniază frumos și se manifestă în consecință cele mai năstrușnice, mai imprevizibile, mai melancolice sau mai triste și, de ce nu, mai etice categorii de draci.Dar ce sunt, până la urmă, dracii lui Igor Bergler? Sunt entități ale infernului, pedepse năprasnice pe care omul trebuie să le îndure din pricina simplă că răul este complementul obligatoriu al binelui, sunt forțe ale disoluției, pentru că nu pot suporta măreția creației, sau, pur și simplu, sunt natura noastră mai mult sau mai puțin conștientă, sunt energiile noastre scăpate în libertate ori, cine știe, dacă nu chiar marea noastră șansă de a pătrunde acolo unde binele comun și gestul precaut nu ne acordă nici o șansă? Dar până la un răspuns convingător, pe care doar cititorul singur și-l poate oferi, un lucru este în afara oricărei discuții: cu aceste șase povestiri surprinzătoare, Igor Bergler, pe lângă faptul că reușește să spună și în flash-uri ceea ce a spus până acum doar în epopee, aduce și noi specimene de draci în infernul nostru literar, mult îmbunătățite față de alte produse asemănătoare, ceea ce, evident, nu i se va ierta ușor. Cum nu i s-a iertat încă nici faptul că a apărut din senin, fără să întrebe pe nimeni,“ comentează Pavel Șușară.
„Sfârșitul lui Eddy Bellegueule” de Edouard Louis este o altă propunere pe care ne-o face Editura Litera.
„În fiecare dimineaţă, în baie, îmi repetam neîntrerupt aceeaşi propoziţie: Azi voi fi un dur”.
Cea mai mare dorinţă a lui Eddy Bellegueule, un băiat dintr-o familie săracă din nordul Franţei, este să fie un macho în ochii familiei şi ai vecinilor săi. Dar, din copilărie, a fost diferit: a avut gesturi efeminate, a fost precoce din punct de vedere intelectual şi atras de alţi bărbaţi.
Tradus deja în douăzeci de limbi, „Sfârşitul lui Eddy Bellegueule” surprinde violenţa şi disperarea vieţii într-o localitate muncito rească din Franţa, fiind, de asemenea, un portret sensibil al copilăriei şi al trezirii instinctelor sexuale. Édouard Louis scrie din propria experienţă, cu o sinceritate şi cu o inteligenţă pline de compasiune. Rezultatul – un triumf de critică şi de public – a făcut din el cel mai celebru scriitor francez din generaţia sa.
„Un roman strălucitor… curajos, necesar şi profund înduioşător,”scrie Guardian. „Sfârşitul lui Eddy Bellegueule marchează începutul unei cariere scriitoriceşti remarcabile,”notează The Washington Post. „Un roman de formare excepţional… Louis este un copil teribil al lumii literare franceze, care nu se teme să pună în discuţie aspectele sensibile şi întunecate ale vieţii,” comentează Slate. „E posibil ca subiectul controversat să fi fost cel care a adus Sfârşitul lui Eddy Bellegueule pe primele pagini ale ziarelor, însă ceea ce a făcut din acest roman un clasic fără vârstă al literaturii de formare sunt personajele şi povestea nuanţată,”scrie Vice.
Volumul „Calea. Secretele celor mai mari filosofi chinezi pentru o viață mai bună” de Michael Puett, Christine Gross-Loh se potrivș;te perfect sub bradul cititorilor dornici să dezcopere idei care le vor schimba viața.
Suntem tentați să credem că, pentru a ne schimba viața, trebuie să gândim la scară mare. Dar filosofii chinezi ar spune: nu uita să gândești și la scară mică. Începem să ne schimbăm cu adevărat doar atunci când facem mici modificări în modul în care trăim.
Lecțiile înțelepților antici alcătuiesc un ghid extraordinar pentru o viață mai bună. Datorită lor vom descoperi că ne putem cunoaște mai bine privind în afară, și nu în interiorul nostru; putem fi mai puternici manifestându-ne mai reținut; ne putem construi relații mai bune prin mici gesturi care contează. Iar excelența o vom atinge prin ceea ce alegem să facem, nu datorită abilităților cu care ne-am născut.
Ideile lui Confucius, Mencius, Laozi, Zhuangzi sau Xunzi despre felul în care abordăm lumea – cum ne raportăm la alții, cum luăm decizii, cum facem față urcușurilor și coborâșurilor vieții, cum încercăm să-i influențăm pe ceilalți, cum alegem să ne ducem viața – sunt la fel de relevante astăzi cum erau acum două mii de ani. De fapt, sunt mai relevante ca oricând.
Michael Puett este profesor de istorie chineză la Harvard și a ținut numeroase prelegeri la cele mai importante universități ale lumii. Cursul său de filosofie chineză este printre cele mai populare de la Harvard. Drepturile de publicare pentru Calea au fost vândute în 25 de țări.
Christine Gross-Loh a scris pentru publicațiile Wall Street Journal, Atlantic și Huffington Post. Are un doctorat în istoria Asiei de Est, obținut la Harvard.
Pentru iubitorii romanelor scrise de Richard Flanagan, Litera propune „Persoana întâi”
Kif Kehlmann, un scriitor tânăr şi fără un ban, este sunat în plină noapte de Siegfried Heidl, un escroc notoriu, director executiv al unei renumite corporaţii. Pe cale să ajungă la proces pentru fraudarea mai multor bănci de 700 de milioane de dolari, Heidl îi cere lui Kehlmann să îi scrie memoriile în numele său. Are şase săptămâni ca să scrie cartea, pentru care va primi 10.000 de dolari. Dar, pe măsură ce scrisul avansează, Kehlmann începe să se teamă că este corupt de Heidl. Cu cât termenul se apropie, îi este tot mai neclar dacă el scrie memoriile lui Heidl sau dacă Heidl îi rescrie lui viaţa şi viitorul. Tot ceea ce era sigur devine nesigur, iar el începe să se întrebe cine este Siegfried Heidl şi cine este Kif Kehlmann…
„Richard Flanagan se numără printre cei mai versatili scriitori de limbă engleză. Fiecare dintre cele şapte romane ale lui Flanagan este diferit de celelalte, ca şi cum ar fi scrise de autori diferiţi; fiecare este un tur de forţă în felul său, iar mai multe au fost numite «capodopere» de către criticii literari… Persoana întâi este un fel de Portret al lui Dorian Gray pentru secolul XXI….”scrie Joyce Carol Oates, în The New York Review of Books.
„Romanul, cu secvenţele sale retrospective şi cu dialogul ciclic, cu scenele sale inteligente de naştere şi, în cele din urmă, de moarte, este enigmatic şi fascinant,”notează The New Yorker. „Heidl este un personaj impresionant, iar Flanagan descrie cu o mare sensibilitate anxietăţile lui Kif, adâncite de căsnicia sa pe cale să se destrame,”comentează The New York Times Book Review.
Autor: Ștefania Enache
Foto: Litera
