Prevederile Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, privind coordonarea sistemelor de securitate social stabilesc foarte clar că toți copiii născuți în străinătate sau în România, ai căror părinți lucrează legal în afara țării, într-un stat din Uniunea Europeană, au dreptul să primească alocație „europeană”, în cuantumul prevăzut de legislația țării în care părintele muncește.
Alocația „europeană” este o formă de prestație familială și are ca scop asigurarea securității sociale pentru salariații și lucrătorii independenți care își desfășoară activitatea într-un stat al Uniunii Europene, precum și pentru familiile acestora.
Dacă părinții care lucrează în Uniunea Europeană nu îndeplinesc criteriile necesare pentru a beneficia de prestații familiale în țara de angajare, pot solicita acordarea alocației de stat pentru copii în România – la primăria de domiciliu.
Potrivit legislației în vigoare, cuantumul alocației de stat pentru copii este:
- 427 de lei/lună pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități
- 214 lei/lună pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii care au împlinit 18 ani și care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional
- 427 de lei/lună pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copiilor cu dizabilități.

