Linia turistică „Bucharest City Tour” a intrat, de luni, în funcțiune.
Autobuzele vor pleca de la Casa Presei și vor circula pe traseul: Bd. Regele Mihai I – staţia „Piaţa Presei”, Şos. Pavel Kiseleff, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Bd. Naţiunile Unite, Bd. Libertăţii, Bd. Unirii, Piaţa Unirii, Bd. I. C. Brătianu, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. General Gheorghe Magheru, Piaţa Romană, Bd. Lascăr Catargiu, Piaţa Victoriei, Bd. Aviatorilor, Bd. Mareşal Constantin Prezan, Bd. Regele Mihai I – staţia „Piaţa Presei.
Traseul include cele mai importante obiective turistice, de la Piața Presei până la Piața Unirii, cu opriri în apropierea următoarelor puncte de interes: Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Muzeul Antipa, Muzeul de Geologie, Muzeul Țăranului Român, Palatul Victoria, Ateneul Român, Muzeul Național de Artă, Biserica Crețulescu, Palatul Telefoanelor, Palatul CEC, Muzeul Național de Istorie, Palatul Parlamentului, Patriarhia Română, Hanul lui Manuc, Centrul Vechi, Universitatea, Spitalul Colțea, Muzeul Municipiului București, Teatrul Național, Muzeul Literaturii și ASE.
Societatea de Transport Bucureşti (STB SA) a anunțat că linia turistică „Bucharest City Tour” va funcţiona zilnic, cu prima plecare de la staţia „Piaţa Presei” la ora 10.00, iar ultima – la ora 22.00. Autobuzele vor avea un interval de succedare de 30 de minute.
O legitimaţie de călătorie costă 70 de lei pentru 24 de ore de la momentul validării, iar preţul unei legitimaţii de călătorie pentru copiii cu vârsta între 7 şi 14 ani este 35 de lei. Copiii cu vârsta de până în 7 ani beneficiază de transport gratuit.
Foarte important! Biletul este valabil 24 de ore de la prima validare. Autobuzele circulă în sistem hop on – hop off, permițând coborârea și reurcarea oricând, în intervalul de valabilitate al călătoriei.
Modalități de plată:
- De la toate punctele de vânzare STB;
- Direct în autobuz, doar cu cardul bancar la validator.
Călătorii beneficiază de audioghid în patru limbi de circulație internațională (EN, FR, IT, DE) și română, prin sistemul IZI Travel.

