Cetăţeniii din Sectorul 3 al Capitalei vor beneficia de un serviciu gratuit de ridicare a deşeurilor provenite din construcţii, în limita a 30 de saci pe an, pentru fiecare adresă. Serviciul este asigurat prin Direcţia Generală de Salubritate Sector 3.
Utilizatorii casnici, precum persoane fizice şi asociaţii de proprietari, pot suna la numerele de telefon 0720.777.511, 0720.777.512, 0720.777.513, 0720.777.514 şi 0720.777.515 pentru orice sesizare sau serviciu privind salubritatea.
Utilizatorului i se aduce la cunoştinţă că solicitarea a fost preluată, iar acesta urmează să fie contactat de către un reprezentant al Direcţiei Generale de Salubritate Sector 3 pentru efectuarea unei programări. Ridicarea deşeurilor se va face în maximum 72 de ore.
Sacii care conţin deşeuri provenite din construcţii trebuie să fie umpluţi pe jumătate pentru a putea fi uşor de manevrat.
Deşeurile voluminoase sunt, de asemenea, ridicate gratuit, în limita a 2,5 metri cubi – echivalentul unei platforme – o dată pe lună pentru fiecare adresă.
Serviciul este conceput pentru a încuraja practicile responsabile de eliminare a deşeurilor şi pentru a menţine curăţenia şi ordinea în spaţiile publice.

