MNAR permite accesul publicului în atelierele de restaurare şi depozitele de patrimoniu

Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) anunță că, începând cu 21 septembrie, va fi permis accesul publicului în atelierele de restaurare şi depozitele de patrimoniu ale instituției, marcând astfel Zilele Europene ale Patrimoniului.

Vizite ghidate conduse de Ioan Sfrijan, şeful Secţiei Restaurare din cadrul MNAR şi de Crenguţa Corduban, expert restaurator pictură, vor oferi doritorilor prilejul să cunoască modul de lucru al restauratorilor, uneltele şi procedeele specifice Laboratorului de restaurare pictură de şevalet.

Punct de întâlnire: parterul Galeriei de Artă Europeană (Calea Victoriei 49-53), la ora 11.00 pentru prima serie de vizitatori și de la 12.30 pentru o a doua serie de vizitatori. Grupul se formează la faţa locului, în limita a 20 de persoane. Accesul se face pe baza biletului de intrare în Galeria de Artă Europeană.

Mai puţin vizibilă publicului larg, restaurarea este o activitate esenţială în cadrul muzeului, atât în ce priveşte conservarea operelor de artă pentru generaţiile viitoare cât şi expunerea acestora în prezent.

Laboratorul de restaurare pictură de şevalet a fost înfiinţat în cadrul muzeului în 1952, iar prima lucrare restaurată a fost „Bretonă” de Nicolae Grigorescu, expusă în prezent în Galeria de Artă Românească Modernă. În cadrul laboratorului activează şapte restauratori experţi, care efectuează activităţi de restaurare asupra picturilor în ulei, pe suport de pânză, provenite din patrimoniul de artă românească şi europeană aflat în administrarea muzeului.

Autor: Bella Steriadis
Foto: MNAR

Mai multe articole

Știrile zilei