Sistemul sanitar riscă să intre într-o criză și mai mare de personal, dacă statul nu intervine urgent. Prevederile „Planului național de acțiuni pentru implementarea Strategiei naționale de sănătate pentru perioada 2023-2030” stabilesc faptul că Guvernul va introduce obligativitatea studiilor superioare pentru asistentele medicale. O astfel de măsură pune în pericol spitalele publice, acolo unde lucrează în jur de 70.000 de asistente medicale absolvente de postliceală. Ele riscă să-și piardă jobul, iar noi riscăm să nu mai fie personalul necsar îngrijirii bolnavilor în unitățile sanitare de stat.
Reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” din România atrag atenția că, în prezent, există cadrul juridic necesar pentru a putea aplica o soluție mult mai eficientă și mai rapidă: recunoașterea competențelor dobândite în cadre formale, non-formale și informale sub forma creditelor transferabile (aplicarea prevederilor Ordinului ME nr. 6768/2023, modificat și completat în anul 2024), adică ceea ce numim „echivalarea competențelor”.
Pentru a aplica cea mai bună soluție la această problemă, Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) a reluat demersul privind „echivalarea competențelor” asistentelor medicale absolvente de postliceală, primul pas fiind Scrisoare deschisă adresată autorităților competente, solicitând adoptarea unei soluții echitabile și eficiente.
Demersul vizează corectarea unei inechități sistemice și recunoașterea meritelor și competențelor profesionale ale acestor asistente medicale, care reprezintă o componentă esențială a sistemului sanitar din România. Acțiunea are în vedere și faptul că zeci de mii de cadre medicale sunt afectate de lipsa unei reglementări clare și juste privind echivalarea formării lor, ceea ce le limitează accesul la mobilitate profesională și dezvoltare în carieră.
Scrisoarea deschisă poate fi găsită pe platforma publică care centralizează susținerea acestui demers, oferind informații detaliate și permițând exprimarea sprijinului din partea profesioniștilor din domeniul medical. Scrisoarea deschisă și inițiativa de echivalare a competențelor au fost elaborate pe baza consultărilor cu asistenții medicali, specialiști în educație și dreptul muncii, și reflectă realitățile sistemului sanitar românesc.
La mai puțin de 48 de ore de la lansare, peste 7.000 de asistente medicale absolvente de postliceală au semnat deja Scrisoarea deschisă, indicând guvernanților nevoia unei intervenții rapide.
Principalele solicitări ale Federației „Solidaritatea Sanitară” din România sunt:
- Aplicarea efectivă a mecanismului legal de recunoaștere a competențelor/rezultatelor învățării și calificărilor dobândite în mod formal, non-formal și informal prin transformarea lor în credite de studii transferabile, cu evaluare reală și transparentă a dosarelor profesionale, respectiv a cunoștințelor, deprinderilor și abilităților deținute.
- Crearea accesului asistentelor medicale academic de scurtă durată, prin care asistentele medicale cu studii postliceale să poată obține diploma de licență doar completând competențele lipsă, respectiv dobândind formarea pentru creditele suplimentare necesare.
- Emiterea unui cadru metodologic clar, aplicabil unitar la nivel național, care să oblige instituțiile de învățământ și angajatorii să respecte dreptul asistentelor medicale absolvente de postliceală și care dețin diploma de bacalaureat la recunoașterea competențelor/rezultatelor învățării și calificărilor dobândite în mod formal, non-formal și informal prin transformarea lor în credite de studii transferabile.
- Elaborarea unui program național de sprijinire a asistentelor medicale care optează pentru echivalarea competențelor pentru a parcurge traseul formativ necesar completării diferențelor de credite necesare, respectiv a traseului academic de scurtă durată.
FSSR face apel la Președintele României, la Ministerul Sănătății, la Ministerul Educației, la Ministerul Muncii și la toți parlamentarii să trateze cu responsabilitate și urgență această situație, care afectează mii de cadre medicale și calitatea serviciilor de sănătate.
FSSR avertizează guvernanții și asupra impactului financiar al intervenției pe care o propunem: aplicarea procedurii de echivalare a competențelor asistentelor medicale absolvente de postliceală în contextul obligativității studiilor superioare ar determinat o economie la bugetul de stat estimată la aproape 600.000.000 euro (mai exact 594.916.667 euro).
Extrasul din Planul național de acțiuni pentru implementarea Strategiei naționale de sănătate pentru perioada 2023-2030
Sursa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2023/10/Anexa-la-SNS-plan-actiuni.pdf
Calculul financiar
- Alocația unitară per student = 6.346 lei
- Coeficient cost pentru medicină = 2,25
Costul per student medicină/an= Alocația unitară*coeficientul de cost: 6346*2,25= 14278,5 lei (2833 euro/an)
Costul per student facultate de asistenți medicali (4 ani) = costul anual * 4 ani: 14278,5*4= 57112 lei (11.332 euro)/student.
Costul total pentru 70.000 de asistente medicale în 4 ani: 57112 *70000= 3.997.840.000 lei (793.222.222 euro)
Costul total pentru 70.000 de asistente medicale într-un an de zile= 999.460.000 lei (198.305.555 euro)
Economia aferentă aplicării echivalării competențelor, estimând o durată medie a formării de un an de zile: 3.997.840.000 -999.460.000= 2.998.380.000 lei (594.916.667 euro).
Povestea Mariei, asistenta care de 30 de ani îngrijește oameni într-un spital public
„Mă numesc Maria I., am 52 de ani și sunt asistentă medicală într-un spital public din România. De 30 de ani, îmbrac uniforma albă în fiecare dimineață și intru pe secție cu inima grea, dar cu mâinile hotărâte. Am trecut prin toate – lipsuri, nopți fără somn, urgențe care nu se mai terminau, pandemii și reforme promise dar niciodată aduse până la capăt. Am fost acolo când colegii au plecat muncă în străinătate sau în unități private, sătui de nedreptăți.Am absolvit o postliceală sanitară în anii ‘90, când România abia ieșea dintr-o tranziție amară. La acel moment acesta era nivelul maxim de studii posibil. Am învățat mult, inițial de la colegi, apoi de una singură și din desfășurarea activității. Acolo, printre pacienți, aparate vechi și colege epuizate, mi-am completat pregătirea. În trei decenii, am făcut tot ce se cere unei asistente medicale: am gestionat efectuat toate tipurile de tratamente, am coordonat îngrijirea pacienților, am supravegheat colegi mai tineri, am făcut educație sanitară, am ținut evidențe, am gestionat urgențe. Toate, fără să clipesc, pentru că pacienții nu-și aleg salvatorii după diplome, ci după mâinile și inimile celor care îi îngrijesc.Dar iată-mă acum, la 52 de ani, tratată de sistemul medical românesc ca și cum n-aș fi existat în toată această perioadă. Mi se spune, cu o seninătate birocratică revoltătoare, că dacă vreau să fiu încadrată la nivelul maxim de pregătire – echivalentul unei asistente medicale licențiate, așa cum am fost deja încadrată de facto de ani de zile – trebuie să mă înscriu la facultate pentru încă patru ani întregi. Patru ani de muncă, teme, examene, taxe, navetă, toate pentru a reînvăța ceea ce știu deja. Ca și cum anii mei de practică n-ar însemna nimic. Ca și cum nu aș fi salvat vieți. Ca și cum nu aș fi existat.Mi se refuză dreptul la o recunoaștere echitabilă a competențelor dobândite prin eforturi proprii la locul de muncă, adică informal și non-formal, deși legea permite echivalarea acestora. Există cadru legal clar pentru această recunoaștere, iar în multe state din Uniunea Europeană s-a aplicat deja un sistem echitabil: se evaluează competențele existente, se identifică cele lipsă, iar formarea universitară acoperă doar golurile. Acolo, experiența se respectă, nu se ignoră. Acolo, asistenta care a muncit o viață nu e obligată să reia tot traseul educațional, ci doar să și-l completeze.La noi, în schimb, autoritățile se încăpățânează să refuze aceste căi. Deși există prevederi legale clare care permit recunoașterea competențelor, instituțiile se fac că plouă. Se ascund în spatele tăcerii sau a ambiguității. Au fost făcute propuneri, au fost aduse argumente, chiar modele europene – dar nimic. În schimb, suntem tratate ca și cum am fi repetente. Ca și cum am fi început, dar n-am fost în stare să terminăm. Ca și cum toate orele suplimentare, ture, pacienți tratați și vieți salvate utilizând competențele suplimentare dobândite în toți acești ani nu valorează nimic.Am văzut comentariile de la mii de colege care trăiesc același lucru. Unele au peste 25 de ani de experiență. Altele, cu copii acasă, nu își permit să mai intre într-un sistem de studii de patru ani, pentru o diplomă pe care – profesional – o merită deja. Unele dintre ele au ales să plece din țară. Acolo, în Italia, Germania sau Franța, li s-a evaluat dosarul, li s-a recunoscut experiența, și au fost încadrate direct. Uneori li s-a cerut să urmeze niște cursuri de completare. Atât. Nu li s-a cerut să reia totul de la zero.Mi se rupe sufletul când văd că în propria mea țară, unde am muncit toată viața, sunt privită ca o umbră. Nu cer privilegii. Cer doar dreptul de a-mi fi recunoscută munca, competența, valoarea. Cer un sistem de echivalare real, transparent, profesionist. Cer ceea ce mi s-a promis în mod repetat: respectul pentru profesia mea.Știu că nu sunt singura. Și tocmai de aceea am ales să vorbesc. Pentru că vocea noastră trebuie să se audă. Pentru că noi nu suntem repetente. Noi suntem profesioniste care au ținut sistemul medical pe umeri, ani și ani la rând. Merităm să ni se recunoască asta.Până atunci, continui să vin la muncă în fiecare dimineață. Continui să îmi leg părul, să-mi pun halatul, și să salvez ce se mai poate salva. Dar nu pot să nu mă întreb, în fiecare zi: de ce trebuie să lupt ca să fiu recunoscută pentru ceea ce sunt de atâta timp?”
Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Arhiva Ordinea Zilei/ FSSR
