Biserica Ortodoxă Română și cea Bulgară îl prăznuiesc pe 27 octombrie pe Sfântul Cuvios Dimitrie din Basarabi.
Sfântul Dimitrie cel Nou a fost proclamat ocrotitor al Bucureștilor în anul 1792, în vremea Mitropolitului Filaret al II-lea (1792-1793). Datorită cinstirii sale, Patriarhul Justinian Marina a propus Sfântului Sinod generalizarea cultului său în Biserica Ortodoxă Română și canonizarea Sfântului Dimitrie în anul 1955.
Sfântul s-a născut în satul Basarabov, la sud de Dunăre (în Bulgaria). A trăit în secolul al XVII-lea. Satul Basarabov se afla la 3-4 kilometri de Dunăre, în linie dreaptă, însă vatra vechiului sat Basarabov era inițial mai aproape de Dunăre. Noua așezare s-a mutat mai spre Ivanovo, mai aproape de peștera unde s-a nevoit Sfântul Dimitrie.
Părinții săi, creștini săraci, l-au deprins de mic cu păstoritul vitelor, dar iubind viața ascetică, la maturitate se retrage la mănăstire lângă satul natal (ctitorie a familiei Basarabilor chiar înainte de întemeierea țării Românești).
Taina unei vieți dăruită lui Iisus Histos
Sfântul Dimitrie cel Nou este menționat de către Sfântul Paisie de la Hilandar în renumita sa carte „Istoria slavo-bulgară”.
Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabov a dus o viață simplă de mirean. Însemnările învățătorului Nicolae Nemtov (1898) din Basarabov conțin relatări despre casa natală a sfântului, despre biserica Sfântului Ioan, la care acesta mergea în fiecare duminică și sărbătoare, despre faptul că, păzind vacile satului, el nu primea decât pâine și sare, iar acestea numai de la oamenii înstăriți.
Sfântul Dimitrie se călugărește în Mănăstirea lui Basarab I de la marginea satului natal. Învățătorul descrie și felul în care s-au descoperit moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov: „o tânără fecioară din satul Cerven Voda și-a pierdut vederea. Într-o noapte, visează ca a mers la Mănăstirea Basarabov, unde s-a spălat pe față cu apa din fântâna Sfântului Dimitrie și a reînceput să vadă. Tânăra povestește visul părinților săi și hotărăște să meargă la Basarabov, cale de 17 kilometri. Ajungând aici pe înserat, rămâne peste noapte, împreună cu părinții săi, dorind să se spele cu apa din fântână a doua zi dis-de-dimineață. Noaptea, având dureri îngrozitoare de ochi, merge la fântână, se spală și își recapată astfel vederea. Privind spre apa Lomului, ce trece prin fața mănăstirii, vede, deasupra râului, mai multe candele și făclii aprinse. Se aproprie și zărește în apă moaștele Sfântului Dimitrie strălucind.”
Moaștele Cuviosului Dimitrie au fost așezate în biserica din Basarabi. În tradiția bisericească se menționează că un domnitor al Țării Românești, al cărui nume nu este precizat, a plătit o sumă mare de bani pentru aducerea moaștelor Cuviosului Dimitrie în București.
Delegația nu a reușit să intre în acest oraș, deoarece caii nu au vrut să mai meargă. În această situație, membrii delegației au hotărât să tragă la sorți, pentru a stabili drumul pe care vor merge cu moaștele Sfântului Dimitrie. La sorți a căzut drumul spre Basarabi, și astfel, moaștele au fost reașezate în biserica din Basarabi.
Au rămas aici până în timpul războiului ruso-turc (1768-1774), atunci când generalul rus Petru Salticov, trecând prin satul Basarabov, a luat moaștele cu intenția de a le trimite în Rusia.
Însă, la rugamintea lui Hagi Dimitrie, negustor de origine macedo-română, precum și a mitropolitului Grigorie II al Țării Românești, le-a dăruit poporului român. Moaștele au fot așezate cu cinste, în iunie 1774, în actuala catedrală patriarhală din București.
„Sărbătorim astăzi pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, atât de iubit de poporul român, ale cărui moaşte nestricăcioase au fost aduse la Bucureşti în vremea mitropolitului Grigorie al Ţării Româneşti, iar mai apoi păstrate cu sfinţenie ca o comoară de mare preţ a credinţei noastre ortodoxe vii, care i-a ajutat pe oameni să îndure suferinţele războaielor. Biserica Ortodoxă Română a prins rădăcini adânci, pentru că a fost stropită, asemenea unui copac, de sângele nenumăraţilor martiri în anii de prigoană, mai ales în deceniile de persecuţii împotriva Bisericii din timpul regimului totalitar al vremurilor de curând încheiate. Astăzi, noi „ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde. Iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă” (Romani 5, 3), după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel. Acum, Biserica Ortodoxă Română culege roadele renaşterii credinţei în ţara voastră. Suntem martorii acestei vieţi noi şi martori ai încredinţării noastre de către Domnul, cum citim în Evanghelia după Matei, că porţile iadului nu vor birui Biserica (cf. Matei 16, 18 ” – Patriarhul Ierusalimului, Pavel al III-lea, predică la ziua Sfântului Dimitrie Basarabov.
În cursul istoriei, racla cu moaștele Cuviosului Dimitrie a fost scoasă în procesiune pe străzile Bucureștiului de mai multe ori. Astfel, în anul 1815, din porunca domnitorului Caragea, pentru a se pune capăt epidemiei de ciumă, în 1831, la cererea generalului Paul Kiseleff, în speranța opririi epidemiei de holeră și în 1827, în timpul lui Grigore Ghica, pentru ploaie.
Generalizarea cultului Cuviosului Dimitrie a fost hotarâtă în ședințele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dintre anii 1950-1955.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Basilica.ro
