Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, organizează marți, 28 octombrie 2025, ora 19:00, la Sala Noua Galerie, la vernisajul expoziției retrospective Kós András 110.
Expoziția realizată cu ocazia împlinirii a 110 de la nașterea sculptorului clujean Kós András prezintă publicului creații selectate din întreaga operă a artistului. Lucrările sosesc în capitala României, la Muzeul Național al Țăranului Român, după ce au fost expuse la Cluj (în Palatul Bánffy, la Zilele Culturii Maghiare), la Sfântu Gheorghe (Muzeul Național Secuiesc), Odorheiu Secuiesc (Muzeul Haáz Rezső) și Budapesta (Pesti Vígadó). Expoziția este rezultatul muncii depuse de curatorii expoziției: Szebeni Zsuzsanna, istoric de teatru, Portik Blénessy Ágota, istoric de artă și Kós Katalin, fiica artistului, cea care administrează moștenirea acestuia.
La București vor fi expuse lucrări semnificative ale artistului, precum o parte din creațiile donate de el Bisericii Reformate de pe strada Kogălniceanu din Cluj, respectiv din cele aflate în grija familiei, și creații împrumutate de la persoane private. Expoziția se întregește cu obiecte personale păstrate de familia artistului. Curatorii oferă publicului și o vastă selecție de lucrări grafice. Pe lângă portretul de artist bineștiut al lui Kós András, expoziția pune în lumină motive și aspecte mai puțin cunoscute din cariera sculptorului, prin lucrări de artă, obiecte și fotografii de arhivă.
Expoziția este însoțită și de un catalog/album trilingv, realizat de curatori.
Kós András s-a născut la Stana în anul 1914, fiind fiul scriitorului și arhitectului Kós Károly. În 1938 a obținut diplomă de profesor de desen la Academia de Arte Frumoase din Timișoara, specialitatea sculptură. În 1939, lucrările sale au fost deja selectate pentru expoziția membrilor tineri ai Breslei Barabás Miklós din Cluj. În anul 1940, s-a stabilit la Cluj unde și-a început cariera ca profesor de desen, apoi, după trei ani de prizonierat în Uniunea Sovietică, s-a întors acasă, din 1949 a predat cunoștințe de scenă, desen, machetare și istoria artelor ca asistent universitar la Facultatea de Arte Teatrale a Institutului Maghiar de Arte. După desființarea Institutului Maghiar de Arte, din anul 1950 până la pensionare, în 1980, a fost profesor al Universității de Arte Plastice Ion Andreescu înființată la Cluj (timp de 18 ani fiind șef de catedră). Pictorul Jakobovits Miklós distins cu Premiul Munkácsi a declarat în anul 1979 despre Kós András că „este unul dintre cei mai mari sculptori europeni de astăzi”.
Expoziția va putea fi vizitată în Sala Noua Galerie până pe data de 23 noiembrie 2025, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea și marțea este închisă.
Ordinea Zilei este partener media al Muzeului Național al Țăranului Român

