Masacrul din Serbia de acum 2800 de ani. 77 de femei și copii, uciși într-unul dintre cele mai mari genocide preistorice cunoscute din Europa

În Serbia, o groapă comună din epoca fierului dezvăluie uciderea colectivă a 77 de persoane, aproape exclusiv femei și copii, pe fundalul unui război teritorial, scrie revistei franceze GEO.

Arheologii au descoperit, în situl arheologic Gomolava din nordul Serbiei, urmele unuia dintre cele mai mari masacre preistorice cunoscute din Europa.

Într-o groapă puțin adâncă, datând din secolul al IX-lea î.Hr., cercetătorii au găsit rămășițele a 77 de persoane care au murit în timpul unui singur episod de violență, acum aproximativ 2.800 de ani.

Autorii unui studiu publicat în revista Nature, în luna februarie, subliniază faptul că majoritatea victimelor au fost femei și copii.

În acea perioadă, Bazinul Carpatic era marcat de tensiuni puternice. În regiune, mai multe comunități din epoca fierului ocupau vechi locații fortificate sau construiau altele noi pentru a se stabili acolo. Zonele de teren și pășunat erau disputate. „Controlul teritoriului devenea din ce în ce mai conflictual, pe măsură ce grupurile mobile și semi-sedentare concurau”, explică echipa formată din aproximativ zece cercetători.

O înhumare atentă

Locul de veci descoperit în Gomolava, situat în satul actual Hrtkovci, este orice altceva decât unul obișnuit. Ceea ce îi impresionează pe cercetători în primul rând este dimensiunea sa: aproximativ 2,9 metri lățime și 50 de centimetri adâncime pentru o astfel de groapă comună. Găurile din jurul perimetrului, asemenea unor găuri de stâlpi, sugerează că o sculptură sau o placă a stat cândva deasupra gropii, probabil ca un memorial. Cadavrele au fost îngropate cu grijă.

CITEȘTE ȘI: La 9.000 de ani de la înmormântarea sa, șamanul Bad Dürrenberg continuă „să vorbească”. VIDEO

Acesta este un spațiu creat, pregătit și protejat în mod deliberat, într-o locație care a avut o semnificație istorică în regiune timp de milenii. Spre deosebire de multe gropi comune preistorice, victimele nu au fost aruncate neglijent înăuntru”, notează autorii.

Vase ceramice, obiecte din bronz și rămășițe de animale au fost așezate alături defuncți. „Acolo au fost descoperite oase ale numeroaselor animale, între 50 și 100, inclusiv părți cărnoase ale unor bovine de diferite vârste, porci adulți și un număr mai mic de oi sau capre. Rămășițele unui vițel acoperă, de asemenea, fundul gropii, sub cele ale celor 77 de oameni prezenți”, menționează cercetătorii.

Un grup eterogen din comunități diferite

Analiza scheletelor, conservate la Muzeul Voivodinei din Novi Sad, relevă o execuție în masă cu violență extremă și țintită. Majoritatea rănilor sunt la nivelul craniului. Se pare că au fost cauzate de lovituri date de la mică distanță cu arme contondente. Locațiile impacturilor sugerează lovituri de sus, ceea ce ar putea indica faptul că atacatorii erau mai înalți sau călare. Dintre cele 77 de persoane, mai mult de două treimi erau copii: 40 de copii sub 12 ani și 11 adolescenți sub 17 ani. Aproximativ 87% dintre victime erau femei. „Un profil demografic foarte neobișnuit pentru un masacru”, subliniază cercetătorii.

Analizele genetice și izotopice au relevat, de asemenea, că victimele nu proveneau din aceeași familie sau din același sat. „Au fost identificate puține legături biologice strânse”, se arată în raport.

Peste o treime dintre ele par să fi crescut în afara regiunii. Prin urmare, studiul concluzionează că a existat „o încercare deliberată de a elimina anumite segmente ale populației regionale într-o perioadă de tulburări politice și conflicte teritoriale la începutul epocii fierului”.

Autor: Corina Gheorghe
Foto: Nature

CITEȘTE ȘI: Marile nenorociri ale omenirii nu trebuie uitate! Vizitează online lagărul de la Auschwitz. FOTO

 

Mai multe articole

Știrile zilei