Grădina Botanică „Alexandru Borza” din Cluj-Napoca atrage tot mai mulți vizitatori

Odată cu ridicarea restricțiilor impuse de pandemie, românii au început să-și redescopere țara și  să aleagă să se relaxeze în locuri minunate din România. Unul dintre aceste locuri este Grădina Botanică „Alexandru Borza” din Cluj-Napoca. În 2022, aici a fost înregistrat un record de vizitatori: peste 232.000.

Acest număr de turişti  depăşeşte chiar şi valorile înregistrate în anii anteriori declanşării pandemiei COVID-19.

În 2022 am avut o creştere cu aproape 40% a numărului de vizitatori faţă de anul precedent. Aproape 78.000 de vizitatori au fost doar în lunile aprilie şi mai, atraşi în special de colecţiile remarcabile de bulboase de primăvară (lalele, zambile, brânduşe, narcise etc.). În această perioadă am avut şi peste 5.000 vizitatori pe zi. O creştere spectaculoasă a celor care ne-au trecut pragul am avut de asemenea în lunile de toamnă (septembrie, octombrie), datorită evenimentelor multiple pe care le-am avut (ex. Expoziţia de plante carnivore, Expoziţia de fluturi). Numărul mare de vizitatori şi feedback-urile pozitive pe care le avem ne demonstrează că suntem în continuare unul dintre obiectivele cultural-educative majore din Transilvania.” a declarat directorul Grădinii Botanice „Alexandru Borza”, conf. univ. dr. Mihai Puşcaş.

Autor: Filip Denis
Foto: Grădina Botanică „Alexandru Borza” Facebook

 

Mai multe articole

Știrile zilei