Centrul Social de Psihoterapie din Cluj – Napoca oferă şedinţe gratuite celor cu venituri mici

Centrul Social de Psihoterapie a fost inaugurat în Cluj- Napoca, fiind al doilea astfel de centru din ţară, care va oferi şedinţe de psihoterapie gratuite persoanelor fără venit sau cu venituri mici.

Au fost deja încheiate contracte cu 30 de psihoterapeuţi voluntari şi că aşteaptă să se mai înscrie şi alţii. Urmează ca astfel de centre să fie deschise în cât mai multe locuri din ţară, în funcţie şi de donaţiile care vor putea să fie obţinute.

Acest proiect a luat naştere în 2023, când s-a deschis la Bucureşti. Acum, la un an distanţă, avem peste 50 de psihoterapeuţi înscrişi, voluntari, şi am oferit undeva la 6.000 de ore de psihoterapie pentru 600-700 de beneficiari. Noi oferim şapte şedinţe de psihoterapie gratuite, pentru cazuri sociale. Cine aplică pe site-ul nostru trebuie să se încadreze în nişte condiţii: să nu aibă venit, cu venitul minim sau de până la 3.500 de lei net. Sau student sau pensionar”, a declarat Răzvan Popa, iniţiatorul proiectului şi fondatorul Asociaţiei Atelierul Faptelor Bune.

Autor: Sofia Filip
Foto: Asociația Atelierul Faptelor Bune

Mai multe articole

Știrile zilei