Uniunea Europeană (UE) a renunţat să impună constructorilor de automobile să treacă la electric în 2035. Măsura era una importantă în Pactul Verde. S-a ajuns la această decizie din cauza crizei cu care se confruntă sectorul în Europa.
Constructorii vor putea, astfel, să continue să vândă după acest termen – o parte limitată – de maşini noi echipate cu motoare termice sau hibride, cu rezerva de a respecta multiple condiţii şi anume să compenseze emisiile de dioxid de carbon (CO2) care rezultă din aceste „felxibilităţi”.
Comisarul Stéphane Séjourné a susținut într-un interviu pentru AFP că, prin „relaxarea” obiectivului din 2035, UE nu renunţă la ambiţiile sale în lupta împotriva modificărilor climatice, ci adoptă o abordare „pragmatică” împotriva dificultăţilor cu care se confruntă industria automobilului. „Obiectivul rămâne acelaşi. Flexibilităţile sunt realităţi pragmatice din perspectiva aderării consumatorilor şi difcultăţilor constructorilor de a popune pe piaţă vehicule 100% electrice în 2035”, a subliniat oficialul.
Interzicerea vânzării de maşini cu motor termic începând din 2035 era o măsură emblematică a marelui „Pact Verde European” menit să ajute UE să-şi respecte angajamentul de atinge neutralitatea carbonului în 2050.
Din păcate, Europa s-a văzut nevoită în ultimele luni să amâne mai multe măsuri în lupta împotriva modificărilor climatice, într-un viraj „probusiness” asumat. Bătrânul continent trebuie să facă față concurenţei Chinei, dar şi tensiunilor comerciale cu Statele Unite
Astfel, în noua strategie este stabilit că , în locul interzicerii maşinilor noi cu motor termic, care era prevăzută la acest termen, constructorii sunt obligați să reducă cu 90% emisiile de CO2 ale vânzărilor lor faţă de nivelul din 2021 şi să compenseze restul de 10% de emisii rămase. Bruxellesul dă asigurări că, în acest fel, sectorul va fi decarbonatat 100% la acest orizont de timp.
De asemenea, noua stategie are inclusă o „preferință europeană” în sectorul auto, adică obligaţia ca industriaşii care beneficiază de finanţări publice să se aprovizioneze cu piese de schimb „Made in Europe”. UE consideră că măsura este o modalitate foarte concretă de a susţine întregul lanţ de producători de echipamente, furnizori şi subcontractanţi.
Totodată, Comisia vrea să încurajeze dezvoltarea vehiculelor electrice mici, cu preţuri „abordabile” – un proiect anunţat în septembrie de către Ursula von der Leyen, „pentru a nu lăsa China şi pe alţii să cucerească piaţa”.

