12 decembrie 2025
6.9 C
București

Argint pentru Alexia Gabriela Vănoagă la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică pentru juniori

Alexia Gabriela Vănoagă a câştigat medalia de argint în finala de la bârnă, în cadrul Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică pentru juniori de la Antalya. 

Sportiva din România a intrat în finală cu a patra notă din calificări (12,866). Ea a reușit să facă în finală un exercițiu notat cu 12,833, asigurându-și medalia de argint.

Medalia de aur a fost câştigată de chinezoaica Hanyue Yu, cu 13,133, în timp ce Cristella Brunetti-Burns (Canada) a luat bronzul, cu 12,600.

Alexia are 14 ani și este antrenată de Carmen Traicu. Ea face parte din programul „Ţară, ţară, vrem campioane”, coordonat de Mariana Bitang şi de Octavian Bellu și finanțat de OMV Petrom.

Aceasta este singura medalie obţinută de România la Mondialele de juniori din Antalya.

Este un obiectiv depăşit de delegaţia României la această ediţie a campionatelor mondiale de juniori, ceea ce demonstrează că gimnastele, antrenorii şi comisia de selecţie au fost o echipă. Obiectivul era un loc 4-6, iar Alexia a fost minunată. Pentru juniori anul competiţional internaţional nu s-a încheiat. În iulie urmează FOTE, competiţie pentru care sunt convinsă că se vor pregăti cu aceeași seriozitate. Le urăm mobilizare şi succes!”, a declarat Carmencita Constantin, președintele Federației Române de Gimnastică.

Aceasta este singura medalie obţinută de România la Mondialele de juniori din Antalya.

Autor: Mihai Colț
Foto: Federația Română de Gimnastică

 

 

 

 

 

Mai multe articole

Știrile zilei