Începând cu 1 iulie, plafonarea preţurilor la energiei electrică a încetat, astfel că tariful plătit este cel stabilit pe piața liberă. Pentru a evita situațiile în care facturile cresc peste puterea de cumpărare a persoanelor vulnerabile, statul a decis acordarea unor vouchere energetice în valoare de 50 de lei pentru anumite categorii.
„Odată cu încheierea schemei de sprijin, începând cu 1 iulie 2025, veţi plăti preţul stabilit în contractul dumneavoastră cu furnizorul. Preţul nu mai este plafonat prin reglementare – el este cel agreat între părţi, la semnare sau prin actualizări contractuale”, transmite Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Consultați contactul pe care îl aveți cu furnizorul!
Pentru a vedea tariful pe care urmează să-l plătiți începând cu 1 iulie, trebuie să analizați contractul semnat și să luați legătura cu furnizorul pentru clarificări. ANRE precizează că informația corectă vă permite să evaluaţi dacă oferta actuală este în continuare avantajoasă sau dacă este cazul să căutaţi alternative.
Foarte important, în POSF, după înregistrrea locului de consum, poate fi vizualizat contractul activ şi poate fi iniţiat, eventual, procesul de schimbare a furnizorului.
Cum se primesc voucherele energetice?
Categoriile vulnerabile au posibilitatea de a solicita acordarea unor vouchere energetice lunare în valoare de 50 de lei. Acest sprijin se acordă pentru persoanele singure cu un venit net lunar de maximum 1.940 de lei şi pentru familiile cu un venit net lunar/membru de familie de maximum 1.784 de lei. Tichetele se folosesc doar pentru plata facturilor la energia electrică.
Voucherele se acordă la cererea beneficiarului. Solicitarea beneficiarului poate fi depusă:
- online, prin aplicaţia EPIDS, care va fi dezvoltată şi administrată tehnic de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS); IMPORTANT: aplicaţia digitală va fi realizată de către STS în termen de maximum 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă.
- prin intermediul reprezentanţilor oficiului poştal sau ai primăriilor corespunzătoare locului de consum declarat de beneficiar.
Mecanismul de sprijin se va aplică în perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026.
MARE ATENȚIE! Pentru cei care nu au acces la internet există o modalitate prin care pot face solicitările. Astfel, beneficiarul completează datele necesare în formularul de solicitare tipărit și îl va depune la oficiul poştal sau, după caz, la primărie, iar aceste instituţii au OBLIGAȚIA de a înregistra solicitarea primită în format fizic şi de a introduce datele în aplicaţia EPIDS în termen de maximum trei zile lucrătoare de la data depunerii acesteia de către solicitant.
Autor: Ioana Galeș
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

