Comoara de sub ape. Coloniștii spanioli au furat-o de la populațiile indigene din Mexic, Peru și Bolivia. Scafandrii au recuperat o mie de monede. FOTO

În vara anului 2025, scafandrii au recuperat o mie de monede datând din epoca Imperiului Spaniol. Comoara se scufundase cu o flotă de 12 nave în anul 1715, scrie revista franceză GEO.

Pe 24 iulie 1715, coloniștii spanioli au pornit spre patria lor. Plecând din Havana, cele 12 nave transportau comori ce includeau obiecte făcute sau furate de la populațiile indigene din Mexic, Peru și Bolivia. Dar nu au mai ajuns niciodată în Peninsula Iberică. La o săptămână după plecarea lor, un uragan a lovit navele în largul coastei Floridei. Unsprezece s-au scufundat. Istoricii estimează că monede spaniole și comori indigene în valoare de 400 de milioane de dolari s-au pierdut pe mare.

În timp ce o parte din comoară a fost găsită la scurt timp după scufundare, o altă parte a rămas îngropată timp de secole.

În vara anului 2025, scafandrii angajați de 1715 Fleet – Queens Jewels, singura companie autorizată să efectueze cercetări la locul naufragiului, au recuperat o mie de monede de argint, cunoscute și sub numele de piese de opt, și cinci escudo ( escudo -denumirea monedei portugheze de dinainte de euro). Comoara recuperată ar valora astăzi un milion de dolari.

 

CITEȘTE ȘI: Comoara din Heracleion

Un simbol major al măreției Imperiului Spaniol

Unele dintre aceste monede de argint poartă încă semnele și datele care au permis identificarea banilor care circulau în coloniile spaniole. „Starea de conservare a acestor monede sugerează că  se aflau toate într-un singur cufăr sau grup, care s-a răsturnat când nava s-a scufundat”, spun specialiștii de la compania dedicată cercetării acestor nave din secolul al XVIII-lea.

Deși aceste monede reprezintă o sumă uriașă de bani, semnificația descoperirii lor merge mult mai departe de atât. „Nu este vorba doar despre comoară, ci și despre poveștile pe care le spune. Fiecare monedă este o mică bucată de istorie, o legătură directă cu oamenii care au trăit, au muncit și au navigat în epoca de aur a imperiului spaniol.”, explică Sal Guttuso, director de operațiuni în cadrul 1715 Fleet – Queens Jewels.

Piesele de câte opt, folosite în comerțul global încă din secolul al XVII-lea, sunt considerate strămoșii sistemelor monetare de astăzi

Strict interzis să colectezi comori

Această nouă descoperire masivă nu închide ușa asupra acestui naufragiu. Legendele continuă să circule în jurul celor 12 nave și a conținutului lor. Unii susțin că zestrea celei de-a doua soții a lui Filip al V-lea al Spaniei, Elisabeta Farnese, a fost ascunsă în cală. Dacă este așa, un inel cu un smarald de 74 de carate și cercei cu perle autentice s-ar afla încă pe fundul mării, în largul coastei Floridei.

Însă nu oricine poate explora fundul mării. Doar compania 1715 Fleet – Queens Jewels este autorizată să se scufunde. Dacă, din întâmplare, turiștii sau localnicii pun mâna pe o parte din comoară, aceștia sunt obligați, conform legii locale, să o aducă autorităților. Apoi o vor putea găsi în muzee.

Autor: Corina Gheorghe
Foto: 1715 Fleet – Queens Jewels

CITEȘTE ȘI: Misterul comorii de la Rosemarkie. Podoabele au stat ascunse aproape trei mii de ani. FOTO

Mai multe articole

Știrile zilei