Cardurile pentru alimente sunt încărcate cu o nouă trașă de 250 de lei

Beneficiarii cardurilor pentru alimente (tichetele sociale) trebuie să știe că, începând de joi, 12 decembrie, acestea sunt încărcate cu o nouă tranșă de 250 de lei.

Anunțul a fost făcut de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, care a menționat că 2,6 milioane de români vor primi sprijin pentru achiziționarea de alimente.

Beneficiarii acestui sprijin sunt:

  • persoanele cu dizabilităţi (copii şi adulţi) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei;
  • familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, cu venituri lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 lei;
  • familiile monoparentale, cu venituri lunare realizate pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 lei;
  • familiile şi persoanele singure care beneficiază de ajutor de incluziune, în conformitate cu prevederile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune;
  • pensionarii sistemului public de pensii, ai caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi speciale, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei;
  • persoanele fără adăpost, conform legislaţiei în vigoare.
Autor: Ioana Galeș
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

Mai multe articole

Știrile zilei