15 februarie 2026
5.8 C
București

Universitatea Babeş-Bolyai majorează taxele de admitere şi şcolarizare. Noile tarife îi vizează doar pe studenţii care vor începe anul I în toamna anului 2026

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a subliniat că studenţii actuali nu vor fi afectaţi în niciun fel de majorarea taxelor de admitere şi şcolarizare. Acestea vor fi valabile din anul univeristar următor, dar doar pentru studenţii care vor începe anul I în toamna anului 2026.

Începând din anul universitar 2026-2027, în conformitate cu cerinţele legii şi ale contractului instituţional încheiat între Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi universităţile publice din România, taxele de admitere, şcolarizare şi finalizarea studiilor vor fi corelate cu alocările bugetare, urmând ca noile taxe să fie aplicate studenţilor care vor fi admişi în anul I de studii ȋn această toamnă. Astfel,  candidaţii şi viitorii studenţi ai Universităţii sunt informaţi din timp în legătură cu noile taxe şi vor putea alege în deplină cunoştinţă de cauză”, a anunțat UBB.

UBB a menţinut, încă din perioada pandemiei COVID-19, taxele de admitere şi şcolarizare la un nivel minim, încercând în mod constant să faciliteze accesul la educaţie.

Astfel, pe lângă bursele sociale alocate pentru sprijinirea studenţilor proveniţi din medii defavorizate şi alături de bursele de merit şi de studiu, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca acordă, în fiecare an, din bugetul propriu, subvenţii şi burse speciale pentru activitatea ştiinţifică, sportivă sau cultural-artistică, menite să susţină activitatea studenţilor performanţi în diferite domenii.

În acest context, reprezentanții UBB precizează că raţiunile legale şi bugetare care au stat la baza stabilirii noilor cuantumuri au fost discutate cu reprezentanţii statutari ai studenţilor atât la nivelul facultăţilor, cât şi de către conducerea Universităţii.

Propunerile de modificare au fost elaborate de fiecare facultate, avizate în Consiliul facultăţii şi urmează să fie dezbătute şi votate într-o reuniune viitoare a Senatului Universităţii. Taxele de admitere, şcolarizare şi finalizare a studiilor sunt stabilite în funcţie de prevederile legale care guvernează funcţionarea şi activitatea instituţiilor de învăţământ superior. Noul regulament de taxe al UBB va fi aplicat din anul universitar 2026-2027 doar studenţilor ȋnmatriculaţi la studii ȋncepând cu anul universitar 2026-2027, studenţii actuali nefiind afectaţi de modificarea cuantumurilor”, a mai transmis UBB.

Universitatea a dat asigurări că va continua să îşi sprijine studenţii prin acordarea burselor de merit, de studiu şi sociale, precum şi prin bursele speciale de cercetare ştiinţifică şi subvenţiile alocate din fondurile proprii.

Autor: Mădălina Lazăr
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

Mai multe articole

Știrile zilei