Piața locurilor de muncă se îndreaptă către o criză fără precedent. Ajay Banga, preşedintele Băncii Mondiale, a atras atenția asupra unei situații riscante pentru economia globală, subliniind faptul că cele 1,2 miliarde de persoane care vor ajunge la vârsta activă în ţările în curs de dezvoltare în următorii 10–15 ani nu vor avea unde să lucreze.
Într-o declarație pentru Reuters, oficialul Băncii Mondiale a punctat faptul că, în ritmul actual, economiile în curs de dezvoltare vor crea doar aproximativ 400 de milioane de locuri de muncă, ceea ce ar genera un deficit de aproximativ 800 de milioane.
În contextul în care planeta a trebuit să facă față în ultimii ani unor șocuri succesive, apărute după pandemia de COVID-19, cel mai recent fiind conflictul din Orientul Mijlociu, problemele pe termen lung au fost trecute cu vederea. Iar acest deficit major al locurilor de muncă face parte din categoria riscurilor majore cu care se vor confrunta noile generații care sunt pe punctul de a intra în activitate.
Președintele Băncii Mondiale și-a propus ca, în cadrul discuțiilor pe care oficialii financiari globali le vor avea în această săptămână la Washington, să menţină în centrul dezbaterilor provocările structurale pe termen lung, indicând crearea de locuri de muncă, conectarea populaţiei la reţelele de electricitate şi asigurarea accesului la apă potabilă.
În zilele următoare, mii de oficiali financiari din întreaga lume ajung la Washington pentru reuniunile de primăvară ale Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional.
Autor: Victoria Preda
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

