18 septembrie 2025
22 C
București

Premieră națională. UBB a înființat un laborator de cristalizare a proteinelor care poate ajuta la dezvoltarea unor noi antibiotice

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică și Centrul de Cercetare Enzimiologie și Biocataliză Aplicată, a înființat un laborator de cristalizare a proteinelor. Proiectul reprezintă o premieră pentru România și are ca obiectiv dezvoltarea unor noi antibiotice.

Instituția de învățământ anunță că laboratorul este dotat cu echipamente de ultimă generație, printre care se remarcă „sistemul de pipetare automată Mosquito Xtal3, capabil să pipeteze rapid și precis volume de ordinul nanolitrilor, esențiale pentru obținerea cristalelor de proteine de înaltă calitate”.

Laboratorul din Cluj a fost dezvoltat în cadrul proiectului de cercetare BacProBio, coordonat de dr. Jürgen Brem și conf. dr. László Csaba Bencze, care are ca obiectiv explorarea interacțiunilor proteină-proteină din bacterii în vederea dezvoltării unor noi antibiotice.

Laboratorul se integrează în infrastructura Centrului de Cercetare Enzimologie și Biocataliză Aplicată, care de asemenea, asigură în premieră întreg fluxul de lucru legat de proteine recombinate: izolarea și purificarea acestora, analiza funcțională și structurală a lor. Noul laborator beneficiază de suport și colaborare și din partea Centrului Național de Difractometrie de raze X, infrastructură de cercetare avansată în cadrul aceleiași facultăți, dotată în anul 2018 cu un difractometru de ultimă generație.

Membrii echipei BacProBio au fost instruiți de experta Ibolya Leveles de la Laboratorul de Cristalizare de Proteine al Universității de Tehnologie și Economie din Budapesta, iar primele cristale de proteine deja obținute în noul laborator sunt in curs de analiză printr-un parteneriat cu Universitatea din Oxford, Centrul de Difracție Diamond. Structurile obținute vor constitui un pas major în caracterizarea interacțiunilor proteice esențiale din bacterii și, implicit, dezvoltarea de noi antibiotice.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: UBB

 

Mai multe articole

Știrile zilei