6 octombrie 2025
11.1 C
București

Pregătiri pentru Cupa Mondială de fotbal. SUA suplimentează personalul ambasadelor şi consulatelor

Departamentul de Stat va suplimenta personalul în anumite ambasade şi consulate ale SUA pentru a face faţă creşterii semnificative preconizate a cererilor de viză din partea iubitorilor de fotbal care doresc să asiste la meciurile Cupei Mondiale din Statele Unite, anul viitor.

Departamentul a anunţat că va trimite sute de funcţionari consulari suplimentari în unele „ţări desemnate”, pentru a face faţă cererii de interviuri pentru vize. Numărul angajaţilor şi ţările în care vor fi trimişi nu au fost încă stabilite, deoarece lista celor 48 de echipe care vor participa la Cupa Mondială din 2026 nu a fost încă finalizată.

Biletele pentru turneul găzduit de SUA, Canada şi Mexic au fost puse în vânzare miercuri, pe fondul îngrijorărilor legate de măsurile restrictive luate de administraţia Trump în ceea ce priveşte migraţia şi vizele temporare care permit intrarea în Statele Unite.

Călătorii care vin în SUA pentru Cupa Mondială, provenind în principal din ţări europene şi asiatice care fac parte din Programul Visa Waiver, probabil nu vor avea nevoie de interviu. Însă fanii din ţările care nu sunt înscrise în program şi care nu deţin deja vize turistice sau de afaceri valabile vor trebui să depună o cerere, proces care necesită un interviu personal şi verificări de securitate sporite.

Departamentul de Stat a declarat că „este pregătit să facă faţă cererii, menţinând în acelaşi timp cerinţe riguroase de verificare”.

Departamentul a precizat că fanii ar trebui să înceapă procesul de solicitare a vizei chiar acum şi a menţionat că serviciile de vize şi paşapoarte vor funcţiona în continuare în timpul shutdown-ului administraţiei americane, care a început miercuri.

Autor: Mihai Colț
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

Mai multe articole

Știrile zilei