Entuziasmat, dar și speriat de imensitatea orașului, Marios Stylianou a venit la București pentru a studia. Se întâmpla acum patru ani. Între timp s-a obișnuit cu forfota specifică unei metropole și s-a integrat în peisajul cotidian. Când simte nevoia unor momente de liniște se „pierde” pe străzile mici din centrul orașului, acolo unde mașinilor le este interzis accesul și unde are posibilitatea să se relaxeze admirând arhitectura clădirilor.
Sinceritatea cu care străinii vorbesc despre București ne dă posibilitatea de a privi „cu alți ochi” orașul pe care, de cele mai multe ori, nu-l mai observăm din cauza faptului că ne-am obișnuit cu tot ceea ce ne oferă. Străinii, care vin pentru anumite intervale de timp la noi în țară, au darul de a prezenta Capitala României cu bune și rele, au forța de a reliefa tot ceea ce noi trecem cu vederea.
Imaginea Bucureștiului pe care o descriem astăzi ne este redată prin ochii unui tânăr cipriot care a ales să-și facă studiile la noi în țară. Alegerea lui nu a fost întâmplătoare, ci a avut la bază argumente solide care țin foarte mult de calitatea învățământului superior din România.
Violonistul Sorin Alexandru Horlea, un adevărat ambasador pentru Universitatea Națională de Muzică București
Marios Stylianou s-a născut într-o familie de muzicieni, mama sa fiind o violoncelistă cunoscută în Cipru. Tânărul de 23 de ani, din Limassol, ne spune că nu avea cum să nu dezvolte și el o pasiune pentru acest domeniu, mediul în care trăiește oferindu-i toate mijloacele necesare pentru a se îndrepta către artă.
Marios Stylianou a avut ocazia să cânte pe scena Ateneului Român.
„Mă numesc Marios Stylianou, sunt cipriot. M-am născut în Limassol. Am 23 de ani și pasiunea mea este muzica și, în general, tot ceea ce are legătură cu arta și frumusețea. Am terminat liceul în Limassol, având în minte că nu aș putea studia altceva decât muzică. Provin dintr-o familie de muzicieni (din partea mamei), așa că am început ore de pian și teorie muzicală de la vârstă de 8 ani. De la 12 ani, am început să studiez violoncelul, ca instrument secundar. Mama mea este violoncelistă, iar cu ajutorul ei am progresat repede la acest instrument și la vârsta de 15 ani am intrat în Orchestra de Tineret din Cipru. Îmi amintesc că eram un băiețel și stăteam în fața mamei mele și o priveam, ore întregi, studiind violoncelul. Eram atât de fascinat… După ce am crescut puțin, faptul că aproape toți din familia mea și aproape toate rudele mele cântă la un instrument sau cu vocea m-a influențat. La noi, muzica este un mod de a ne reuni și de a sărbători alături de cei dragi”, își începe povestea tânărul student.
Venirea sa în București se datorează unei întâlniri fericite pe care a avut-o cu violonistul român Sorin Alexandru Horlea. Odată intrat în Orchestra de Tineret din Cipru, lui Marios i s-a oferit oportunitatea de a-l avea ca profesor pe artistul din România.
Renumele pe care Sorin Alexandru Horlea îl are peste tot în lume reprezintă o carte de vizită extraordinară pentru școala care l-a format. Părinții lui Marios s-au sfătuit cu violonistul român, iar acesta i-a îndemnat să-și trimită fiul la studii la instituția de învățământ care l-a pregătit și pe el: Universitatea Națională de Muzică București.
„Cunoscând nivelul lui ca violonist și ca muzician, părinții mei l-au întrebat pe Sorin Alexandru Horlea dacă este o idee bună să mă trimită la studii la București. Domnul Horlea ne-a recomandat maestrului Marin Cazacu, solist concertist al Filarmonicii George Enescu din București şi cadru didactic la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. De aici, lucrurile au curs firesc”, explică Marios.
Viața într-o metropolă
Tânărul student a pășit cu entuziasm în București, fiind încântat de ideea că are ocazia de a trăi într-un oraș atât de mare. Spune despre Capitala României că este un loc foarte frumos, dar este și un loc care îi poate speria pe cei care nu sunt obișnuiți „cu distanțele foarte mari”.
Nu este prea încântat de faptul că nu există o anumită disciplină și că sunt foarte multe mașini parcate pe trotuar. Din acest motiv, sunt multe situații în care pietonii trebuie să se deplaseze prin mijlocul străzii. Este cel mai mare reproș pe care îl are legat de viața din oraș.
În rest, Marios s-a adaptat la viața studențească de la noi, fiind ajutat foarte mult de anturajul său de la facultate. „Din primul an, atunci când am făcut anul pregătitor de limba română și pâna acum, toți profesorii și colegii mei au fost și sunt foarte amabili. De fiecare dată când am avut probleme personale sau cu școala m-au ajutat cu drag”, precizează studentul.
Are și locuri preferate în oraș. „În general, îmi place să mă plimb pe străduțele mici din centrul Bucureștiului și să observ architectura clădirilor. Primii trei ani am locuit foarte aproape de Parcul Cișmigiu. Așa că mergeam aici foarte des pentru o plimbare, pentru a mă relaxa și pentru a mă bucura de soare și natură. De asemenea, îmi place să descopăr mici librării și cafenele care păstrează atmosfera unei alte epoci. În astfel de locuri simți că ai călătorit un pic în timp. Pentru un muzician, Ateneul Român nu este doar o clădire. Aici, arhitectura specială în combinație cu acustica minunată îmi amintește de ceea ce fac, de ceea ce mă pasionează și dă sens vieții mele”, afirmă Marios.
Artiștii care vin la București preferă Parcul Cișmigiu în orice anotimp.
Muzicianul este încântat și de faptul că mediul cultural din București este unul care încurajator, „dar întotdeauna există loc de a îmbunătăți”.
Marios își dedică mare parte din timp studiilor, dar se implică și în multe evenimente care îl pot ajuta în carieră. În prezent, proiectele sale sunt legate de Universitatea Națională de Muzică București, dar a avut oportunitatea de a cânta chiar pe scena Ateneului Român, cu Violoncellissimo 100, în cadrul Festivalului «Vara Magică 2018». „Am planuri legate și de Cipru, urmând ca în aprilie să cânt cu o orchestră care mi-a făcut această propunere”, explică violoncelistul.
De altfel, Marios nu crede că talentul și dăruirea au granițe, arta având un limbaj universal. „Mama mi-a spus întotdeauna că, dacă ești bun în ceea ce faci, poți trăi din artă oriunde. Eu cred în mine și mă bucur să constat că sălile mele de concert sunt aproape întotdeauna pline”, punctează tânărul.
Marios studiază acum la București, dar nu și-a propus să rămână în Capitala României. „Chiar dacăîmi place Bucureștiul ca oraș, prefer orașele mai mici. Poate pentru că sunt din Cipru și sunt obișnuit cu orașele mici. Îmi lipsește căldura, marea și soarele insulei mele”, declară studentul cipriot.
Totuși, pentru el Bucureștiul rămâne un loc fascinant, în primul rând, datorită faptului că i-a oferit oportunitatea de a studia, de a se pregăti pentru cariera pe care și-o dorește. Orașul îl fascinează și datorită oamenilor pe care a avut ocazia de a-i cunoaște. Vorbește cu multă însuflețire despre profesorii săi, despre muzicienii formați de școlile românești, dar și despre colegii care nu l-au privit ca pe un străin, ci l-au integrat în mediul lor, accepându-l fără nicio rezervă.
Tânărului cipriot îi plac librăriile și cafenelele din București.
Are și un sfat important pe care dorește să ni-l ofere: „Pentru ca Bucureștiul să-și crească atractivitatea în rândul turiștilor străini, trebuie să vă asigurați că aveți un plan de afaceri bun și oamenii potriviți pentru promovarea acestui plan. Este important să puneți la dispoziția turiștilor servicii de calitate, astfel încât aceștia să se simtă în siguranță și să fie fericiți”.
Pe parcursul documentărilor făcute pentru articolele publicate în cadrul programului „Destination: Bucharest”, am avut ocazia să cunosc mulți studenți străini veniți în România. Faptul că toți acești tineri au ales să învețe la facultăți de la noi vine ca o confirmare a calității sistemului educațional.
Străinii nu aleg România pentru că este o țară „ieftină”, ei vin aici pentru că au ocazia de a se pregăti la un anumit nivel. Un tânăr care își părăsește țara pentru a învăța la București face eforturi uriașe pentru a se susține pe tot parcursul facultății. Străinii investesc în educația lor, fiind conștienți că pregătirea de care vor beneficia în universitățile românești le va da ocazia să-și dezvolte o carieră oriunde în lume.
Acest mod permite persoanelor cu epilepsie să utilizeze site-ul web în siguranță, eliminând riscul de convulsii care rezultă din animații intermitente sau care clipesc și din combinații de culori riscante.
Mod pentru Deficiențe de Vedere
Îmbunătățește vizualurile site-ului web
Acest mod ajustează site-ul web pentru confortul utilizatorilor cu deficiențe de vedere, cum ar fi Vedere Degradantă, Vedere în Tunel, Cataractă, Glaucom și altele.
Mod pentru Dizabilități Cognitive
Ajută la concentrarea asupra conținutului specific
Acest mod oferă diferite opțiuni asistive pentru a ajuta utilizatorii cu deficiențe cognitive, cum ar fi Dislexie, Autism, AVC și altele, să se concentreze mai ușor asupra elementelor esențiale ale site-ului web.
Mod Prietenos pentru ADHD
Reduce distragerile și îmbunătățește concentrarea
Acest mod ajută utilizatorii cu ADHD și tulburări de neurodezvoltare să citească, să navigheze și să se concentreze mai ușor asupra elementelor principale ale site-ului web, reducând în același timp semnificativ distragerile.
Mod pentru Nevăzători
Permite utilizarea site-ului cu cititorul dvs. de ecran
Acest mod configurează site-ul web pentru a fi compatibil cu cititoarele de ecran, cum ar fi JAWS, NVDA, VoiceOver și TalkBack. Un cititor de ecran este un software pentru utilizatorii nevăzători, instalat pe un computer și smartphone, iar site-urile web trebuie să fie compatibile cu acesta.
Dicționar Online
Experiență Lizibilă
Scalare Conținut
Implicit
Lupă Text
Font Lizibil
Prietenos pentru Dislexie
Evidențiere Titluri
Evidențiere Linkuri
Dimensionare Font
Implicit
Înălțime Linie
Implicit
Spațiere Litere
Implicit
Aliniat la Stânga
Aliniat la Centru
Aliniat la Dreapta
Experiență Plăcută Vizual
Contrast Întunecat
Contrast Luminos
Monocrom
Contrast Ridicat
Saturație Ridicată
Saturație Scăzută
Ajustează Culorile Textului
Ajustează Culorile Titlurilor
Ajustează Culorile de Fundal
Orientare Ușoară
Dezactivare Sunete
Ascundere Imagini
Ascundere Emoji
Ghid de Citire
Oprire Animații
Mască de Citire
Evidențiere la trecerea mouse-ului (Hover)
Evidențiere la Focalizare (Focus)
Cursor Mare Întunecat
Cursor Mare Luminos
Citire Cognitivă
Tastatură Virtuală
Taste de Navigare
Navigare Vocală
Informaţii Cookie
Pentru a vă ajuta să navigați cât mai bine, acest website folosește fișiere de tip cookie absolut necesare, iar cu acordul dvs. dorim să folosim și alte fisiere de tip cookie de analiză și produse oferite de Google Inc.
Poţi seta ce cookie doreşti să fie activ de la Setări de confidențialitate.
Citește mai mult
Acceptă
Schimbă setările
Setări cookie box
Setări cookie box
Setări de confidențialitate
Alegeți ce cookie-uri să fie autorizate.
Puteți schimba aceste setări oricând. Deși aceasta poate rezulta în devenirea unor funcții indisponibile. Pentru informații legate de ștergerea cookie-urile vă rugăm să consultați funcția de Ajutor al browser-ului dvs.
CITIȚI MAI MULT DESPRE COOKIE-URILE UTILIZATE DE NOI.
Cu ajutorul cursorului puteți activa sau dezactiva diferite tipuri de cookie:
Acest site va:
Ține minte ce grup de cookie-uri ai acceptat
Acest site web nu va:
Ține minte detaliile de login
Fundamental: Ține minte setările permisiunilor de cookie
Fundamental: Permite sesiunile de cookie
Fundamental: Adună informațiile introduse în formularele de contact pentru newsletter sau alte formulare de pe toate paginile
Fundamental: Ține evidența produselor adăugate în coșul de cumpărături
Fundamental: Autentifică logarea dvs. în contul de utilizator
Fundamental: Ține minte limba pe care ați selectat-o
Funcționalitate: Ține minte setările de social media
Funcționalitate: Ține minte țara și regiunea selectată
Analiză: Ține evidența paginilor vizitate și a interacțiunilor întreprinse
Analiză: Ține evidența locației și regiunii baza pe numărul dvs. de IP
Analiză: Ține evidența timpului petrecut pe fiecare pagină
Analiză: Crește calitatea datelor din funcția de statistică
Reclamă: Adaptarea informațiilor și reclamelor pe baza intereselor dvs. de exemplu conform conținuturilor vizitate anterior. (În prezent nu folosim targeting cookie-uri sau cookie-uri de semnalare)
Reclamă: Adună informații identificabile personal cum ar fi numele sau locația
Acest site va:
Esențial: rețineți setarea permisiunilor pentru cookie
Esențiale: permiteți modulele cookie pentru sesiuni
Esențiale: adunați informațiile pe care le introduceți într-o formă de contact, un buletin informativ și alte formulare din toate paginile
Esențial: urmăriți ce introduceți într-un coș de cumpărături
Esențiale: autentificați-vă că sunteți conectat (ă) la contul dvs. de utilizator
Funcționalitate: rețineți regiunea și țara selectată
Google Analytics: urmăriți paginile vizitate și interacțiunile efectuate
Google Analytics: Urmăriți locația și regiunea pe baza numărului IP
Google Analytics: urmăriți timpul petrecut pe fiecare pagină
Analytics: măriți calitatea datelor funcțiilor de statistici
Publicitate: adaptați informațiile și publicitatea în funcție de interesele dvs., bazate pe ex. conținutul pe care l-ați vizitat anterior. (În prezent, nu folosim cookie-uri de direcționare sau de direcționare
Publicitate: Strângeți informații de identificare personală, cum ar fi numele și locația
Acest site va:
Esențial: rețineți setarea permisiunilor pentru cookie
Esențiale: permiteți modulele cookie pentru sesiuni
Esențiale: adunați informațiile pe care le introduceți într-o formă de contact, un buletin informativ și alte formulare din toate paginile
Esențial: urmăriți ce introduceți într-un coș de cumpărături
Esențiale: autentificați-vă că sunteți conectat (ă) la contul dvs. de utilizator
Funcționalitate: rețineți regiunea și țara selectată
Acest site web nu va:
Amintiți-vă datele de conectare
Google Analytics: urmăriți paginile vizitate și interacțiunile efectuate
Google Analytics: Urmăriți locația și regiunea pe baza numărului IP
Google Analytics: urmăriți timpul petrecut pe fiecare pagină
Analytics: măriți calitatea datelor funcțiilor de statistici
Publicitate: adaptați informațiile și publicitatea în funcție de interesele dvs., bazate pe ex. conținutul pe care l-ați vizitat anterior. (În prezent, nu folosim cookie-uri de direcționare sau de direcționare
Publicitate: Strângeți informații de identificare personală, cum ar fi numele și locația
Acest site va:
Essential: Remember your cookie permission setting
Essential: Allow session cookies
Essential: Gather information you input into a contact forms, newsletter and other forms across all pages
Essential: Keep track of what you input in a shopping cart
Essential: Authenticate that you are logged into your user account
Essential: Remember language version you selected
Functionality: Remember social media settings
Functionality: Remember selected region and country
Analytics: Keep track of your visited pages and interaction taken
Analytics: Keep track about your location and region based on your IP number
Analytics: Keep track of the time spent on each page
Analytics: Increase the data quality of the statistics functions
Acest site web nu va:
Amintiți-vă datele de conectare
Publicitate: Folosiți informații pentru publicitate personalizată cu terțe părți
Publicitate: vă permite să vă conectați la site-urile sociale
Publicitate: identificați dispozitivul pe care îl utilizați
Publicitate: Strângeți informații de identificare personală, cum ar fi numele și locația
Acest site va:
Essential: Remember your cookie permission setting
Essential: Allow session cookies
Essential: Gather information you input into a contact forms, newsletter and other forms across all pages
Essential: Keep track of what you input in a shopping cart
Essential: Authenticate that you are logged into your user account
Essential: Remember language version you selected
Functionality: Remember social media settings
Functionality: Remember selected region and country
Analytics: Keep track of your visited pages and interaction taken
Analytics: Keep track about your location and region based on your IP number
Analytics: Keep track of the time spent on each page
Analytics: Increase the data quality of the statistics functions
Advertising: Use information for tailored advertising with third parties
Advertising: Allow you to connect to social sitesl Advertising: Identify device you are using
Advertising: Gather personally identifiable information such as name and location