Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București are mari probleme din cauza ploșnițelor. Începând cu data de 12 februarie, mai multe saloane au fost supuse unor operaţiuni de dezinsecţie, dar au apărut alte focare, astfel că unitatea medicală se vede nevoită să închidă parțial patru secţii infectate cu ploşniţe pentru a se face o dezinsecţie majoră.
Având în vedere „persistenţa problemei şi reapariţia ploşniţelor în aceleaşi saloane”, s-a recomandat o dezinsecţie extinsă a întregii secţii clinice, transmit reprezentanții Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.
„Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti a fost notificată oficial cu privire la această situaţie, iar măsurile sunt aplicate conform normelor sanitare în vigoare”, subliniază instituția.
Din 12 februarie, au fost efectuate mai multe operaţiuni de dezinsecţie în saloanele afectate din cadrul Secţiei Pneumologie 1.
„Personalul medical a supravegheat constant eficacitatea măsurilor luate, iar conducerea unităţii a colaborat cu specialişti în dezinsecţie pentru a identifica cele mai eficiente soluţii”, susțin reprezentanții spitalului.

