29 octombrie 2025
18.7 C
București

Ministrul David se gândește la majorarea plății cu ora pentru profesori şi deblocarea posturilor din învățământ. Măsura s-ar putea aplica de la anul…

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunțat că intenționează să majoreze plata cu ora pentru profesorii din învăţământul preuniversitar, dar şi să deblocheze posturile din întreg sistemul. Totul se va întâmpla…anul viitor, dacă bugetul o va permite.

„Miza mea fundamentală, alături de plata cu ora în preuniversitar, este deblocarea posturilor, pe care aş vrea să o obţinem de la început de an, pentru că Educaţia a implementat măsurile de reformă şi nu văd de ce să nu avem o libertate pentru angajări”, a declarat șeful de la Educației.

Totodată, oficialul guvernamental a amintit faptul că măsurile luate în aceste luni au asigurat salariile și bursele din învățământ până la sfârşitul anului. „Sunt măsuri fiscal-bugetare fără de care n-am fi avut această situaţie. Evident că, dacă scade valoarea plăţii cu ora, şi motivaţia oamenilor să asume acele ore este mai scăzută. Cu toate astea, orele până la urmă au fost preluate, iar şcoala funcţionează. Asta ce înseamnă? Înseamnă că, pe măsură ce ne stabilizăm fiscal-bugetar şi începem să gândim bugetul pentru anul viitor, trebuie să vedem dacă valoarea plăţii cu ora nu poate fi modificată astfel încât să devină mai atractivă. Asta este opţiunea mea pe termen scurt”, a susținut Daniel David

Oficialul nu a precizat însă nici valoarea plăţii cu ora pentru profesorii din învăţământul preuniversitar, nici data de la care ar urma să fie majorată aceasta.

Am spus că este interesul meu pe termen scurt şi am spus că vom discuta când lucrăm pentru bugetul de anul viitor, de când putem face acest lucru şi în funcţie de indicatorii fiscal-bugetari pe care o să-i avem. Nu vă pot spune acum exact din ce lună şi cum, dar este printre primele măsuri pe care aş dori să le iau şi să le prindem în bugetul pe anul viitor, pe care o să începem să-l discutăm cândva din sfârşitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie”, a adaugat ministrul.

De altfel, Daniel David a menționat  că, „văzând motivaţia mai scăzută”, va trebui crescută această valoare, „nu la nivelul la care a fost”, dar va trebui crescută „într-o logică educaţională”.

Nu ştiu în acest moment cu cât, pentru că – încă o dată spun – când vom lucra la buget vom şti pe ce indicatori fiscal-bugetari discutăm. Sigur, pe mine mă va interesa să creez cu cât de mult pot pe bugetul de anul viitor, dar nu pot să vă spun cu cât în acest moment”, a subliniat ministrul.

Șeful de la Educație a mai spus că a avut o discuţie cu premierul Ilie Bolojan în care i-a transmis „intenţia” sa în privinţa plăţii cu ora a profesorilor şi a rămas că vor discuta „concret” atunci când vor începe să lucreze la bugetul pe anul viitor şi vor vedea cât poate fi dus acest demers.

Pentru mine, miza fundamentală, de exemplu, alături de plata cu ora în preuniversitar, este deblocarea posturilor, pe care aş vrea să o obţinem de la început de an, pentru că educaţia a implementat măsurile pe care a trebuit să le implementeze, astfel încât nu este corect cumva că am intrat în logica generală cu blocarea angajărilor în sistem, în condiţiile în care noi ne-am făcut reformele şi stăm în bugetul pe care îl avem. Nu văd de ce să nu avem o libertate pentru angajări, mai ales că noi oricum va trebui să facem aceste lucruri şi în zona preuniversitară, şi în zona universitară”, a nuanțat ministrul.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

 

Mai multe articole

Știrile zilei