Microsoft va lansa o nouă versiune pentru AI-ul integrat în produsele companiei, versiune denumită Mico. Noua versiune este denumită prin preluarea primelor două litere de la Microsoft Copilot și reprezintă intenţia companiei de a da AI-ului o personalitate caldă şi personalizabilă, cu o prezenţă vizuală consistentă. Mico va fi disponibilă, pentru început, doar în Statele Unite, Canada şi Marea Britanie.
Reprezentanții Microsoft au explicat că Mico va urmări activitatea utilizatorului şi va asculta comenzile acestuia, oferind reacţii şi schimbându-şi culoare pentru a reflecta modul în care interacţionează.
Noua versiune seamănă mult ca idee cu bătrânul Clippy, asistentul din Microsoft Office la care compania a renunţat după mulţi ani. De altfel, Microsoft nu ascunde izvorul inspiraţiei pentru Mico şi a inclus un „easter egg” în acesta: dacă utilizatorul dă click de mai multe ori pe el, Mico se transformă în Clippy.
Noua faţă va fi activată în mod implicit în modul vocal al AI-ului Copilot, dar va exista şi opţiunea dezactivării pentru cei care doresc acest lucru.
Mico, spune Microsoft, va putea salva amintiri din conversaţiile cu utilizatorul şi va învăţa din feedback-ul acestuia.

