Pachetul de legi care vizează educația stă să fie adoptat și va aduce schimbări importante în sistemul de învățământ. Una dintre cele mai importante modificări vizează grila de salarizare a profesorilor, care va fi prevăzută într-o lege de profil.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat că, potrivit înţelegerii din coaliţie, cadrele didactice care predau în zone dezavantajate vor beneficia de sprijin suplimentar.
„Într-adevăr, înţelegerea în coaliţie este că tot ceea ce ţine de grila de salarizare va fi prevăzută în legea specială, însă ca principiu, noi plecăm de la ideea unei salarizări mult mai bună în acord cu rolul pe care profesorii, educatorii şi învăţătorii îl au în ansamblul social. În ceea ce priveşte profesorii din zonele dezavantajate, ne propunem, pe de-o parte, să avem un coeficient suplimentar de finanţare a acelor şcoli şi, în plus, avem o serie de beneficii care vizează prime de instalare sau posibilitatea de creşterea a salariului pentru cei care merg în comunităţile unde, într-adevăr, este mai greu din punct de vedere al inegalităţilor de achiziţii între copii, din punct de vedere al distanţei faţă de centrele mari. Ne propunem chiar şi identificarea unor zone prioritare de investiţii în educaţie. Avem o astfel de formulare, în aşa fel încât să putem direcţiona finanţarea necesară acolo unde este nevoie de ea. (…) Ne dorim ca profesorii care merg în zonele dezavantajate să aibă sprijin suplimentar şi atunci când o să facem public pachetul legislativ, o să vedeţi şi detaliile”, a explicat ministrul Deca.

