Fiecare piesă găzduită într-un muzeu are în spate o poveste care vorbește despre oameni, fapte, obiceiuri, despre istoria noastră. Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva este una dintre instituțiile de profil de la noi din țară care deține un patrimoniu impresionant. Colecții valoroase sunt găzduite atât de Palatul Magna Curia, cât și de celelalte imobile în care funcționează secții ale muzeului. Galeria de artefacte prețioase de la MCDR include monede, statui și inscripții din piatră, obiecte cu valoare etnografică, dar și cu importanță maximă pentru științele naturii. Totodată, biblioteca adăpostește peste 30.000 de volume, aici fiind multe dintre cărțile rare pe care le deține țara noastră.
Sunt bogății neprețuite de care ne putem bucura și pe care le putem descoperi vizitând muzeul din Deva. Odată ce ați intrat în lumea populată cu aceste piese, aveți ocazia să pătrundeți într-un univers al cunoașterii care vă aduce mai aproape de tot ce ceea înseamnă istoria acestor meleaguri.
În fiecare lună, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva aduce în atenția publicului unul dintre artefactele mai puțin cunoscute pe care le deține și pe care iubitorii de istorie îl pot vedea online.
Prezentăm cel de-al șaptelea episod al acestei serii.
Scripete
În momentul în care am găsit obiectul pe care îl prezint astăzi, primul gând a fost că țin în mână un lacăt . Mă și gândeam la utilitatea lui și la ce ar fi putut folosi. Din prima clipă mi-am dat seama că este un obiect care apare rar în descoperiri arheologice, cel puțin în mediul dacic. Cu atât mai mult cu cât provenea din inventarul atelierului de fierărie. După ce l-am privit cu mai multă atenție, am început să îmi pun întrebări în legătură cu funcționalitatea sa. Nu înțelegeam cum se închide și se deschide lacătul respectiv.
Răspunsul tranșant a venit după restaurare, când mai multe detalii morfologice au putut să fie distinse cu multă claritate.
Restaurarea obiectelor descoperite prin cercetări arheologice este un proces complex care se desfășoară în laboratoare specializate și utilate corespunzător. Restauratorii, asemenea medicilor, apelează la analize detaliate înainte de a ,,trata” artefactele, adaptate la fiecare „pacient” în parte. Scopul este acela de a salva obiectele de la degradare pentru a fi cercetate și expuse în vitrinele muzeelor. Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva dispune de un laborator atestat pentru astfel de lucrări și de personal extrem de bine pregătit.Munca restauratorilor este deosebit de importantă, iar pentru interpretarea piesei pe care o prezentăm cu acest prilej, intervențiile aplicate cu profesionalism au contribuit decisiv pentru punerea în valoare a exemplarului respectiv.În cazul de față intervențiile au fost realizate de către Ioana Popițiu, expert – restaurator în cadrul muzeului devean.
Am menționat și în legătură cu alte artefacte prezentate în cadrul acestui proiect importanța descrierii obiectului. O vom face și cu acest prilej, iar dintr-o astfel de perspectivă observăm că artefactul a fost realizat din bară de fier, realizată prin forjare, cu grosimea de 7,3 mm, îndoită în forma literei „U.
Capetele formează verigi, în care este fixat un ax realizat și el din bară de fier. În jurul axului respectiv, se putea roti un element în formă de cilindru, realizat din tablă groasă din fier, rulată, cu diametrul exterior de 20,8 mm. Înălțimea totală a piesei este de 80,1 mm, iar lățimea de 50,3 mm.
Am văzut cum o analiză superficială a piesei ne-a condus la interpretarea sa ca lacăt, dar la o privire mai atentă ceea ce ne atrage atenția sunt capetele axului, care au fost bine fixate prin batere, formând calote asemenea unor extremități de nituri. În acest fel „lacătul” nu se mai putea deschide. În plus, elementul cilindric nu își are rostul în cazul unui lacăt. Funcționalitatea obiectului descoperit de noi trebuie, deci, interpretată dintr-o altă perspectivă. Particularitățile tehnice – partea fixă combinată cu un element rotativ – sugerează că era vorba despre un scripete.
Ajunși în această etapă a investigației noastre a urmat căutarea unor analogii, adică a altor descoperiri similare. Iar rezultatul nu s-a lăsat mult așteptat. O piesă foarte apropiată ca formă și dimensiuni a fost descoperită în timpul cercetărilor efectuate de Ion Berciu, Alexandru Popa și Hadrian Daicoviciu la Piatra Craivii. Însă descoperitorii nu au fost foarte siguri în atribuirea funcționalității.
În ce ne privește, am căutat și în alte arii geografice, iar literatura științifică s-a dovedit a fi edificatoare.
| Așa am aflat că cea mai simplă soluție pentru ridicarea unor obiecte cu mase mari este scripetele (orbiculus în limba latină), despre care se crede că a fost o creație a navigatorilor greci. Am mai aflat că masa care poate să fie ridicată cu un scripete, doar prin forța unui om, nu poate să depășească pe cea a lucrătorului. De aceea au fost dezvoltate tehnici pentru utilizarea cât mai eficientă a scripeților. Iar combinarea cu un troliu (sucula în limba latină) a făcut ca forța și înălțimea la care puteau să fie ridicate obiecte grele să crească mult. În așa fel au fost realizate, în fapt, dispozitive cu scripete și tambur, adevărate ,,macarale”. Iar în Antichitate, astfel de mecanisme au fost descrise deVitruvius și de Heron din Alexandria. Arhimede a proiectat și el mașini prin îmbinarea mecanismelor cu sisteme de scripeți în macarale de diferite dimensiuni. Dar cele mai vechi dovezi incontestabile pentru o cunoaștere a sistemelor compuse de scripeți le găsim în lucrarea Problemele mecanice atribuită lui Aristotel, dar care a fost mai probabil redactată de un membru al școlii sale la începutul secolului al III-lea î.Hr. |
Prin intermediul scrierilor și al reprezentărilor figurate din Antichitate se conturează imaginea unui domeniu în care scripeții ușurau considerabil munca pietrarilor, zidarilor și în general a constructorilor. Dintr-o astfel de perspectivă, să ne îndreptăm atenția și către arhitectura din piatră de talie, în manieră elenistică, prezentă într-o zonă a Daciei, în sud-vestul Transilvaniei. Monumentele reprezentative pentru epoca Regatului dac au atras și atrag în continuare atenția oricărui vizitator. Iar măiestria cu care au fost construite a fost remarcată adeseori. Însă efortul depus pentru transportul și manevrarea materialelor de construcție, a căror masă înregistrează uneori sute de kilograme, nu a fost niciodată evidențiat.
În legătură cu arhitectura în Dacia, izvoarele arheologice sunt reprezentate în cea mai mare parte de elementele de construcție: blocuri de piatră, plinte, coloane etc. Ele sunt prezente în număr mare pe suprafața unor situri precum cele de la Grădiștea Muncelului, Costești-Cetățuie, Costești-Blidaru, Alun-Piatra Roșie, Căpâlna, Tilișca, Piatra Craivii sau Ardeu.
Zidurile, construite în manieră elenistică, cu două paramente, aveau adeseori multe asize, iar elementele din andezit, cu forma unor trunchiuri de con, care compuneau coloanele templelor, se impun prin masivitate . Manevrarea lor și așezarea pe poziția stabilită în ansamblul edificiului presupunea o paletă largă de cunoștințe tehnice.
În privința manevrării elementelor grele, dacă pentru construcția fundațiilor și a nivelelor inferioare era suficientă realizarea unor rampe, pentru poziționarea elementelor de construcție la înălțimi mai mari erau necesare mașini pentru ridicat.
În Dacia preromană au fost descoperite până în prezent puține artefacte sau alte urme materiale prin care să fie documentat modul în care erau ridicate și manevrate obiecte grele. Sau, în orice caz, au fost publicate până acum foarte puține. O explicație posibilă a numărului mic de astfel de artefacte ar fi că o bună parte a elementelor componente ale sistemelor pentru ridicat și manevrat erau realizate, probabil, din lemn, din fibre vegetale sau animale etc. Cu atât mai mult cu cât componente ale unor scripeți din lemn au fost descoperiți cu prilejul unor cercetări arheologice. Un astfel de exemplu provine din ruinele parțial scufundate ale templului de la Kenchreai, în portul de est al Corintului antic. Exemplarul este păstrat complet, are elementele rotative din lemn și se datează în secolul al patrulea sau al cincilea după Hr. Artefactul respectiv nu este singurul cunoscut, însă astfel de cazuri sunt deosebite și rare.
Revenind la exemplarul descoperit la Ardeu, să ținem cont că provine din ruinele unui atelier. Iar structura propriu-zisă probabil că avea forma unui „șopron”. Contextul în care a fost descoperit nu are legătură cu domeniul construcțiilor. Cu toate acestea, la Ardeu a fost descoperită și o clădire monumentală, ridicată pe o bază cu zid din blocuri de piatră de talie. Iar manevrarea unor astfel de elemente și poate că și a unora dintre componentele din lemn ale ansamblului puteau și probabil că au fost manevrate prin intermediul unor macarale. Dar instalațiile respective probabil că au fost demontate după finalizarea lucrărilor. Astfel că exemplarul descris de noi, care provine dintr-un atelier, ne permite să ne închipuim că scripeții erau folosiți și în alte domenii, nu doar în cel al construcțiilor. La Ardeu, pare să fi fost utilizat într-o fierărie, unde probabil că erau manevrate și obiecte mai grele.
Și nu în ultimul rând o altă ipoteză pe care trebuie să o luăm în considerare este posibilitatea ca obiectul să fi fost produs chiar în atelierul de la Ardeu, urmând să fie livrat unui alt beneficiar.
Putem remarca faptul că prin prezența obiectului în inventarul atelierului de la Ardeu avem la dispoziție pentru studiu și interpretare încă o piesă rară, cu un caracter deosebit, special. Să reținem și din acest exemplu că arheologia ne oferă situații în care interpretările cu privire la un obiect pot să fie diferite față de cele emise la prima impresie.
Cu speranța că v-a plăcut povestea noastră de azi, vă așteptăm cu comentarii și sugestii pentru a îmbunătăți experiența noastră!
Autor: dr. Iosif Vasile Ferencz, cercetător consacrat din cadrul secției de arheologie a Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva
Foto: Iosif Vasile Ferencz
CITEȘTE ȘI: Iosif Vasile Ferencz, arheologul fascinat de viața vechilor daci
