Fiecare piesă găzduită într-un muzeu are în spate o poveste care vorbește despre oameni, fapte, obiceiuri, despre istoria noastră. Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva este una dintre instituțiile de profil de la noi din țară care deține un patrimoniu impresionant. Colecții valoroase sunt găzduite atât de Palatul Magna Curia, cât și de celelalte imobile în care funcționează secții ale muzeului. Galeria de artefacte prețioase de la MCDR include monede, statui și inscripții din piatră, obiecte cu valoare etnografică, dar și cu importanță maximă pentru științele naturii. Totodată, biblioteca adăpostește peste 30.000 de volume, aici fiind multe dintre cărțile rare pe care le deține țara noastră.
Sunt bogății neprețuite de care ne putem bucura și pe care le putem descoperi vizitând muzeul din Deva. Odată ce ați intrat în lumea populată cu aceste piese, aveți ocazia să pătrundeți într-un univers al cunoașterii care vă aduce mai aproape de tot ce ceea înseamnă istoria acestor meleaguri.
În fiecare lună, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva aduce în atenția publicului unul dintre artefactele mai puțin cunoscute pe care le deține și pe care iubitorii de istorie îl pot vedea online.
Prezentăm cel de-al șaselea episod al acestei serii.
Ferecătură de casetă
Uneori se întâmplă să înțelegi funcționalitatea unui obiect chiar în momentul descoperirii. Îl ții în mână și pur și simplu ști ce este și la ce a folosit. Iar dacă obiectul mai este și frumos, bucuria pe care o experimentezi este cu atât mai mare. Așa s-a întâmplat în data de 30 iunie 2009, când a fost descoperită piesa pe care o prezentăm astăzi.
A fost găsită în timpul cercetării atelierului de fierărie de la Ardeu împreună cu alte artefacte interesante.
Iar cel care a avut șansa să o atingă pentru prima oară după două mii de ani a fost colegul Gheorghe Natea, de la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu. Pe vremea aceea începuse stagiul doctoral și venise să dea o mână de ajutor la Ardeu.
Țin minte cum îl ținea în mână și cum am discutat cu privire la funcționalitatea obiectului. Și nu am fost numai noi doi, a mai fost și Cristian Roman, Mihai Căstăian, Cristian Dima și Romică Pavel. Am fost o echipă de arheologi care doream să descifrăm tainele civilizației dacice … și nu numai. Și cât de antrenante și utile erau discuțiile noastre pe marginea unor obiecte sau a unor contexte sau complexe. Uneori erau mai aprinse, alteori mai așezate, dar întotdeauna au fost productive. Ne-au ajutat pe toți să înțelegem ceea ce descopeream.
Am înțeles cu toții, chiar de la bun început semnificația artefactului, la ce folosea. Orificiul tăiat în forma literei „L” era cât se poate de potrivit pentru a lăsa loc pentru a fi introdusă o cheie. Însă o serie de alte detalii le-am distins mai târziu, după ce obiectul a trecut prin laboratorul de restaurate și după ce a fost analizat cu multă atenție.
Am mai semnalat și cu alt prilej că analiza unui obiect începe cu descrierea lui. Iar în cazul de față, dintr-o primă privire se vede că piesa arheologică este păstrată în întregime. Este confecționată din tablă de bronz (cel mai probabil este un aliaj pe bază de cupru, dacă ținem cont de ,,patina” de culoare verde, specifică oxizilor cuprului) și are formă aproape circulară (cele două diametre au 13,04×12,24 cm. Când a fost confecționat obiectul s-a dorit să fie nu doar util, ci și plăcut la vedere. De aceea marginile îi sunt zimțate, iar pe suprafață au fost trasate cu compasul, cercuri concentrice. Cele aflate în centru, acolo unde a fost decupat orificiul pentru introducerea cheii au fost întrerupte, dând senzația că nu sunt complete, că s-ar fi putut ca meșterul care le-a trasat să fi greșit. Însă dacă prelungim liniile care se văd foarte bine, vedem că ele s-ar fi unit, dacă nu ar fi lipsit o parte din material, tocmai în acel loc.
Aproape de margine au fost practicate patru orificii pentru fixare. Cele cinci orificii sunt deformate, dovedind că ele au fost practicate cu prilejul fixării pe un suport din lemn. Tot atunci a fost îndoită și marginea pe un anumit segment, poate pentru a fixa placa mai ferm, de marginea suportului. O serie de îndoituri, o margine ruptă în apropierea unui orificiu și lipsa cuielor de fixare pot să fie indicii că a fost ,,forțată” chiar din vechime. În plus se poate distinge și u urmă de lovire din timpul săpăturilor arheologice.
Cu toate deformările la care ne-am referit, artefactul are toate caracteristicile pentru a fi considerat o piesă deosebită în inventarul Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva.
Trecând de etapa descrierii și a identificării funcționalității, studiul obiectului ajunge la un nivel superior. Exemplarul a fost analizat de către Bogdan Lăpușan doctorand în cadrul Institutului de Arheologie și Istoria Artei din Cluj Napoca. Subiectul lucrării pe care o pregătește pentru doctorat vizează sisteme de siguranță, încuietori de uși, de lăzi și de casete provenind din descoperiri din această parte a Europei. În acest context a studiat mecanisme, chei și alte elemente componente ale unor obiecte de acest fel. El a remarcat faptul că în Dacia preromană, în spațiul intracarpatic au fost descoperite și publicate până în prezent 33 de obiecte care pot să fie încadrate în această categorie. Dintre ele, cele mai numeroase (11) provin de la Sarmizegetusa Regia, în timp ce de la Ardeu a avut la dispoziție 10 piese. Altele au fost descoperite la Fețele Albe, Piatra Roșie, Căpâlna, Bănița și Sighișoara. Să mai menționăm că la Ardeu a mai fost descoperită și o altă placă de fixate (ferecătură), într-un alt context. Dar nu lipsesc nici cheile sau alte elemente componente ale unor lăzi sau casete.
În ceea ce privește exemplarul descris, după formă și dimensiuni ar fi putut să fi fost montată pe o ladă sau pe o ușă.
Însă contextul descoperirii, în inventarul atelierului de fierărie ne indică mai probabil că ar putea să provină de la o ladă, în cazul în care nu a ajuns în acel context ca materie primă. Îndoiturile descrise anterior pot fi argumente în favoarea ultimei propuneri de interpretare. Cred că e greu de crezut ca ușa unui atelier de fierărie sau a casei meșterului să fi fost prevăzută cu o încuietoare sofisticată. Însă anumite obiecte de valoare ar fi putut să fie păstrate ,,sub cheie”, într-o ladă.
Însă oricare ar fi fost explicația prezenței obiectului în cadrul atelierului de la Ardeu este foarte clar că avem de a face cu un produs rar, deosebit. Exemplare asemănătoare au fost găsite în provinciile romane Dalmatia, Moesia Superior, Noricum, Pannonia Inferior și Pannonia Superior. Însă istoria mecanismelor de închidere de acest fel are rădăcini mai vechi decât cele pe care le-am amintit.
Primele mecanisme – încuietori de felul celei acoperite cu plăci ca la Ardeu au început să apară în aria mediteraneană în secolele VI-V î.Hr. Ele erau mai rudimentare în comparație cu cele mai târzii, din perioada elenistică sau romană. Mai ales romanii au perfecționat sistemele pentru a asigura o siguranță sporită. Pentru un astfel de obiect era nevoie de o investiție financiară importantă. Mai mulți papiri, descoperiți în provincia romană Egipt, datând din secolele II și III d.Hr., oferă informații cu privire la costurile ridicate ale fabricării unui sistem de închidere. Aceasta pentru că producția sistemelor de închidere era un proces dificil, implicând un grad ridicat de complexitate. Această implica atât realizarea componentelor mecanismului, crearea unui model unic pentru elementul de cheie care se potrivea cu zăvorul și măiestria cu care era asamblat mecanismul și apoi era fixat pe o suprafață de lemn.
Așa cum putem să vedem, în anumite cazuri, interpretările cu privire la un obiect pot să fie multiple. Dacă ferecătura a fost montată pe o ușă sau pe capacul unei lăzi, a unui cufăr, în atelier sau în locuința meșterului de la Ardeu, vom reține preocuparea pentru protejarea bunurilor de valoare dau de restricționarea accesului în anumite spații.
În cazul în care piesa a avut, în contextul în care a fost descoperit doar un statut de „materie primă”, vom putea să ne gândim la modul în care sunt distribuite astfel de resurse și să încercăm să distingem locul de proveniență.
Pot să fie multe explicații care ne vin în minte pentru fiecare dintre cele trei variante de interpretare, însă fiecare dintre ele va trebui să fie argumentată.
Cu speranța că v-a plăcut povestea noastră de azi, vă așteptăm cu comentarii și sugestii pentru a îmbunătăți experiența noastră!
Autor: dr. Iosif Vasile Ferencz, cercetător consacrat din cadrul secției de arheologie a Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva
Foto: Iosif Vasile Ferencz
CITEȘTE ȘI: Iosif Vasile Ferencz, arheologul fascinat de viața vechilor daci
