Ministrul Culturii, András Demeter, atrage atenția că angajaţii bibliotecilor publice şi muzeelor au salarii de unde nu se poate tăia. Oficialul a explicat că ei se află în această situaţie deoarece nu au fost printre beneficiarii acelor creşteri mărunte, dar succesive, realizate pe Legea 153 a salarizării din fonduri publice.
András Demeter a subliniat că reducerile pe care premierul Ilie Bolojan le dorește nu se aplică și în cazul Ministerului Culturii. „Indicaţiile sunt general valabile, sunt pentru toţi doar că cu toţi suntem de acord şi premierul a înţeles şi era foarte bine documentat că, mai ales în materie de salarizare în domeniul culturii în special două domenii, biblioteciile publice şi muzeele, au nişte salarii de unde chiar nu se poate tăia”, a detaliat ministrul Culturii.
Totodtă, oficialul a menționat că salariile celor două categorii indicate sunt „extrem de mici pentru că ei nu au fost beneficiarii acelor creşteri mici, mărunte, dar oarecum succesive care au fost operate pe legea 153 a salarizării din fonduri publice”.
În prezent, nivelul salariilor, este undeva în zona 3-4.000 de lei. „În toate aceste instituţii am putea lucra şi asta este un proiect pe care l-am discutat şi cu premierul, ar trebui să lucrăm la îmbunătăţirea raportului dintre subvenţie şi venituri proprii. Dacă ne ducem la definiţia din legea 500 a finanţelor publice, acolo noţiunea de subvenţie este definită ca o sumă alocată din fonduri publice în completarea veniturilor proprii. În majoritatea instituţiilor realitatea este aşa. Veniturile publice reprezintă un procent care se cifrează de la 5 la maximum 20-25% şi majoritatea este subvenţia. Deci acest raport ar trebui cumva schimbat”, a mai spus ministrul Culturii.

