Întinse pe sute de kilometri de-a lungul câmpiei râului Shatt al-Arab, dealurile și canalele din Irak au intrigat istoricii vreme de peste un secol. Datorită analizelor recente, secretul lor a fost în sfârșit dezvăluit: aceste ținuturi au fost timp de secole cadrul discret al unei agriculturi persistente, scrie revista franceză GEO.
A marcat istoria lumii islamice medievale: Rebeliunea Zanj (869-883), o revoltă majoră a sclavilor din Africa de Est (Zanj) împotriva califatului abasid.
Chiar dacă și-a lăsat amprenta asupra cronicilor secolului al IX-lea, a ascuns până astăzi, o parte uitată a moștenirii agricole mesopotamiene.
Un studiu recent, publicat în revista Antiquity, aduce o nouă perspectivă asupra modului în care se poate explica existența unui vast peisaj de movile, diguri și canale abandonate în apropiere de Basra, în sudul Irakului, atribuite mult timp acestei perioade de revoltă.
Viața agricolă mai intensă decât se imagina
Realizată de o echipă internațională, cercetarea s-a concentrat inițial pe imaginile obținute din aer, la mare înălțime, datând din 1906, ale luncii inundabile Shatt al-Arab, care arată o rețea de peste 7.000 de structuri liniare – diguri artificiale de pământ lungi de câteva sute de metri.
Dimensiunea și amploarea lor indică „o investiție de muncă umană la o scară grandioasă”, despre care experții credeau că este legată de o agricultură care dispăruse încă din secolul al IX-lea.
CITEȘTE ȘI: Descoperire arheologică senzațională în Irak: Topoare de mână confecționate acum 1,5 milioane de ani
Cu toate acestea, sistemul a dezvăluit acum o cronologie complet diferită. Pentru prima dată, mai multe situri răspândite în rețea au fost analizate folosind datarea cu radiocarbon și luminescență stimulată optic (OSL) – o metodă de determinare a momentului în care granulele de sedimente au fost expuse ultima dată la lumină.
Rezultatul: cele patru creste ale digurilor prelevate datează toate de la sfârșitul secolului al IX-lea până la mijlocul secolului al XIII-lea d.Hr. Prin urmare, aceste diguri ar fi fost utilizate mult după faimoasa Revoltă Zanj și reluarea controlului asupra regiunii de către statul Abbasid în 883 d.Hr.
Departe de a marca sfârșitul unei epoci de aur agricole, rebeliunea nu a precipitat abandonarea terenului. Dimpotrivă, activitatea agricolă susținută pare să fi persistat „o perioadă mult mai lungă decât se credea anterior”, scriu autorii studiului, într-un peisaj structurat prin irigații mareice – un sistem ingenios care valorifică avalanșa de apă dulce din Golful Persic.
Movilele au fost probabil rezultatul curățării lente și constante a canalelor, permițând îndepărtarea sedimentelor saline și menținând fertilitatea solului. Există unele dovezi că aceste terenuri au susținut atât culturi de curmali, cât și cereale, cum ar fi orzul.
O moștenire uitată care intră în conservare
Deși sclavii originali sunt acum cunoscuți sub numele de „Zanj”, un termen arab medieval pentru coasta swahili a Africii de Est, există diferite teorii cu privire la originile lor exacte pe continentul african. Mulți dintre descendenții lor locuiesc acum în orașul portuar sudic Basra.Totuși, deși sunt o parte integrantă a societății irakiene moderne, „povestea lor nu a fost de fapt foarte bine documentată sau scrisă în istoria noastră. De aceea, această descoperire este atât de importantă, iar următorul pas este, de fapt, protejarea a cel puțin unora dintre aceste structuri gigantice pentru cercetări viitoare. Aceasta este o moștenire a unei minorități.” a declarat Jaafar Jotheri, profesor de arheologie la Universitatea Al-Qadisiyah din Irak și membru al echipei de cercetare.
Întrebarea rămâne: după rebeliune, cine a menținut acest sistem agricol monumental?
Cercetătorii rămân precauți în a emite ipoteze. Lipsesc dovezi directe care să atribuie această muncă unui grup anume. Dar ei subliniază că, chiar și după revoltă, forța de muncă – liberă sau sclavă – nu pare să fi dispărut. Relatările călătorilor ulteriori, precum cele ale lui Nasir-e Khosraw (secolul al XI-lea) și Ibn Battuta (secolul al XIV-lea), atestă, de asemenea, o activitate agricolă semnificativă ulterioară în regiune.
Abia odată cu invaziile mongole (1258), după declinul Bagdadului în favoarea orașului Cairo și a Mării Roșii (secolul al XIII-lea), după epidemiile de ciumă neagră (secolul al XIV-lea) sau secetele prelungite, această rețea gigantică ar fi fost abandonată. Basra însăși a fost treptat depopulată la începutul secolului al XVI-lea, în favoarea amplasării sale actuale, mai aproape de malurile navigabile ale râului Shatt-el-Arab, marcând sfârșitul unei lumi agricole milenare.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: GEO
CITEȘTE ȘI: Un arheolog susține că a descoperit în Siria cel mai vechi alfabet din lume
