Amazon a disponibilizat luna trecută peste 14.000 de persoane. Au fost afectate aproape toate segmentele gigantului tehnologic, de la cloud şi dispozitive, la publicitate, retail şi divizia de produse alimentare. Cea mai dură lovitură au suportat-o inginerii, numărul celor concediați depășind 1.800 de persoane.
Datele din documentele depuse în New York, California, New Jersey şi statul Washington arată că aproape 40% dintre cele peste 4.700 de concedieri înregistrate în aceste state au vizat roluri de inginerie.
Cifrele provin din notificări WARN, obligatorii în faţa autorităţilor de stat. Aceste date acoperă doar o parte din totalul concedierilor anunţate în octombrie, deoarece reglementările diferă de la stat la stat.
Documentele WARN arată că rolurile de Software Development Engineer nivel II (SDE II) au fost afectate disproporţionat. În total, peste 500 de product managers şi program managers au fost concediaţi, reprezentând peste 10% din disponibilizările raportate.
Divizia de gaming a Amazon a fost de asemenea lovită puternic. Filialele de jocuri din San Diego şi Irvine, California, au înregistrat concedieri masive în rândul designerilor, artiştilor şi producătorilor, care au reprezentat peste un sfert din posturile eliminate. Compania a anunţat şi oprirea dezvoltării celor mai multe proiecte de jocuri „triple-A”, inclusiv un MMO bazat pe „Lord of the Rings”.
Amazon a redus şi echipele de căutare vizuală şi shopping, responsabile pentru instrumente precum Amazon Lens şi Lens Live, unde ingineri software, cercetători AI şi specialişti QA au fost afectaţi în Palo Alto.
Nici divizia de publicitate, unul dintre motoarele de profit ale Amazon, nu a fost ocolită: peste 140 de roluri în vânzări şi marketing au fost eliminate doar în birourile din New York.
Concedierile vin în contextul unei industrii în care platformele de AI generativă şi instrumentele de „vibe coding” (un mod de a scrie cod cu ajutorul AI-ului în care utilizatorul nu mai dă instrucţiuni tehnice detaliate, ci descrie „vibe-ul”) reduc nevoia de dezvoltatori tradiţionali, iar Amazon îşi consolidează propriul ecosistem AI, inclusiv cu lansarea asistentului de programare Kiro.
Amazon se alătură astfel listei tot mai lungi de companii tehnologice care au redus personalul în 2024, în pofida fluxurilor mari de numerar şi a profiturilor solide.
Datele Layoffs.fyi arată că aproape 113.000 de locuri de muncă au fost eliminate în acest an în 231 de companii tech, continuând trendul început în 2022.
Autor: Ioana Galeș
Foto: Pixabay.com

