Prin comportamentul său față de natură, omul se pune singur în pericol distrugând mediul care îl găzduiește. Oamenii de știință atrag atenția că, dacă nu vom acționa pentru a stopa degradarea naturii, vom ajunge în situația în care pandemiile vor pune în pericol chiar existența omului.
Prin acțiunile noastre, care conduc la degradarea mediului, nu facem altceva decât să contribuim la propagarea unor noi boli în rândul oamenilor. În contextul în care fenomenul de degradare a naturii este tot mai accentuat, pandemiile vor deveni tot mai frecvente, se vor răspândi mai rapid, vor produce mai multe pagube economice şi vor ucide mai multe persoane decât maladia COVID-19.
Activitățile omului au dus la apariția noului coronavirus
Un raport realizat de Platforma Interguvernamentală de Ştiinţă şi Politici referitoare la Biodiversitate şi Servicii Ecosistemice evidențiază foarte clar că apariția noului coronavirus a fost, în întregime, provocată de activităţi umane.
Cercetătorii susțin că este vorba despre aceleași activităţi care provoacă pierderea biodiversităţii şi schimbările climatice. Toate aceste acțiuni ale omului sporesc totodată riscul pandemic.
Un grup format din 22 de experți a ajuns la concluzia că schimbarea utilizării terenurilor, expansiunea agricolă, comerţul şi consumul de animale sălbatice creşte contactul dintre vieţuitoarele sălbatice, animalele de la fermă şi oameni, fapt care permite virușilor să ajungă la oameni.
În urma studiilor, oamenii de știință au emis ipoteza că noul coronavirus provine de la lilieci şi că oamenii s-ar fi putut infecta de la animalele sălbatice comercializate într-o piaţă din Wuhan, China.
CITEȘTE ȘI: Sistemul medical din România nu este pregătit să răspundă schimbărilor climatice
„Factorii care sporesc riscul de răspândire a factorilor patogeni, transmiterea, contagiunile şi bolile între specii sunt intensificaţi în pieţele cu animale vii, unde animalele sunt deseori ţinute pentru lungi perioade în condiţii supraaglomerate, cu practici precare de igienă, amestecate cu specii diverse şi în contact apropiat cu grupuri mari de oameni care călătoresc dintr-o regiune într-alta ca să cumpere deseori animale vii”, se arată în raport.
CITEȘTE ȘI: Renunțarea la o dietă bogată în carne și lactate poate salva Planeta
Ca soluție pentru a evita astfel de probleme specialiștii recomandă conservarea regiunilor protejate şi reducerea exploatării zonelor cu o înaltă biodiversitate. Astfel de măsuri pot reduce drastic riscul pandemic.
CITEȘTE ȘI: Viața în mediu urban devine un coșmar. Patru din cinci orașe sunt expuse unor evenimente climatice periculoase
„Putem depăşi epoca pandemiilor, dar, pentru acest lucru, este nevoie de o atenţie mai mare asupra prevenţiei şi nu doar asupra modului în care reacţionăm”, punctează Peter Daszak, cercetătorul care a condus studiul.

