Chinezii au descoperit proprietățile cătinei și o utilizează în medicina tradițională de mii de ani. Europenii au utilizat-o și ei din cele mai vechi timpuri, iar când tehnologiile moderne au permis analize și determinări exacte, cu evidențierea faptului că fructele de cătină depășesc de 10 ori citricele la conținutul de vitamina C, exploatarea și prelucrarea plantei a crescut exponențial.
Toate părțile plantei au utilități specifice: rădăcinile, tulpiunile și ramurile, fructele și frunzele. Din ele se obțin decocturi, ceaiuri, siropuri, uleiuri, fiecare dintre aceste produse având întrebuințarea sa specifică. Specialiștii atrag atenția celor care folosesc anticoagulante să evite consumul de cătină, de asemenea este contraindicată în pancreatite.
Și români utilizează cătina din timpuri imemoriale, atât ca plantă medicinală, cât și în vopsitorie și tăbăcărie.
Cătină (Tamarix ramoissima), arbust din familia Tamaricaceae, crește prin aluviunile nisipoase ale râurilor, zăvoaie. Speciile genului Tamarix se cultivă ca plante decorative, pentru eleganța lor, mai ales în timpul înfloririi. Scoarța și rădăcinile conțin substanțe tanante.
Rădăcinile și scoarța s-au folosit la tăbăcitul pieilor iar ramurile plantei la vopsitul acestora în diferite nuanțe de la negru la roșu-vișiniu.
Medicina populară întrebuința scoarța rădăcinilor ca diuretic, sudorific, astringent. Coaja ramurilor se folosea ca astringent și hemostatic, scrie Valer Butură în „Enciclopedie de etnobotanică românească”, Editura Științifică și enciclopedică, București 1979.
Fiartă în oțet se folosea ca insecticid.
Frunzele și ramurile se foloseau contra reumatismului sau în bolile splinei. Există numeroase varietăți, cele mai cunoscute fiind cătina albă și cea roșie.
Cătina roșie (Myricaria germanica), arbust cu ulpină roșiatocă din familia Tamaricaceae, crește prin luncile râurilor, pe malurile văilor și pâraielor de la poalele munților.
Scoarța se folosea la vopsit pentru obținerea negrului și, datorită conținutului de tanin la argăsirea pieilor.
Ca plantă medicinală, în vechime, s-a folosit, pentru uz extern, la tratarea rănilor și a durerilor de dinți. În intern, a fost folosită pentru tratarea bolilor ficatului, splinei și rinichilor, dar și a vezicii urinare. Cu tulpinile plantei se făceau băi copiilor slăbiți și rahitici.
În Vrancea, la Nerjeu se fierbea cătină cu frunze de mesteacăn și ulm pentru spălături și oblojeli contra febrei tifoide.
Cătina albă ( Hippophae rhamnoides), arbust spinos alburiu din familia Eleagnaceae, crește prin grinduri, izlazuri, pe malurile apelor, alcătuind uneori tufișuri întinse. Fructele, drupe false, de culoare portocalie sunt bogate în vitamine și substanțe colorante. În Vrancea, la Nerjeu , după ce se vopsea lâna se punea în decoctul de frunze și fructe să nu se decoloreze.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Corina Gheorghe
