Jocurile Olimpice de la Milano: Julia Sauter, locul 17. Cel mai bun rezultat din istoria patinajului feminin românesc la o competiție olimpică. FOTO

Julia Sauter a reușit să scrie istorie la Jocurile Olimpice de la Milano, ocupând locul 17. Este cea mai bună performanță din cariera sportivei, dar și cel mai bun rezultat pentru patinajul feminin românesc la o competiție olimpică.

Julia a deschis programul cu multă încredere, reuşitele de la triplu Lutz, apoi combinatiile triple cu duble au fost un semnal de încredere şi determinare. În total, programul ei a inclus șase sărituri triple în program, construind un conţinut tehnic solid şi ambiţios. După ce secvenţa de paşi a primit nivel 4, au urmat piruete de acelaşi nivel si scorul tehnic a crescut la 66.28 puncte.

Un program complet, patinat cu inteligenţă tactică şi control emoţional, latura artistică a fost apreciată în componente, compoziţia (7.54), prezentarea (7.86) şi stilul de patinaj (7.64) au adunat alte 61.52 de puncte.

Astfel, cu un program liber marcat de maturitate şi curaj, Julia Sauter a încheiat cu cea mai bună performanţă a carierei la liber (127.80 puncte) şi cu personal best la total (190.93 puncte).

Sportiva născută în Germania a devenit în octombrie 2025 cetăţean al României. Milano Cortina este competiţia în care Julia ( 28 de ani) a demonstrat că maturitatea şi experienţa, dublate de muncă şi determinare, pot aduce performanţă. Eleva antrenată de Roxana Luca a depăşit performanţa acesteia de la Jocurile Olimpice de Iarnă Salt Lake City 2002 (locul 23.), confirmând progresul generaţiei actuale.

Comitetul Olimpic și Sportiv Român a transmis că pentru Team România, locul 17 olimpic la patinaj artistic este mai mult decât o clasare – este ca mai bună performanţă a unei reprezentante tricolore din istoria participărilor feminine la Jocuri.

Precedentele performanţe au fost realizate de Beatrice Huştiu – locul 29 la Grenoble 1968, Roxana Luca Hartmann– locul 23 la Salt Lake City 2002 şi locul 26 la Torino 2006.

Program curat, elegant, plutitor. Emoție pură. Iar la final, lacrimi – nu de presiune, ci de eliberare. „O, Doamne!”, spus din inimă, a fost ecoul unui moment care depășește clasamentele. Indiferent de locul final, Julia Sauter a rescris istoria României pe gheață, depășind un record care rezista din 2002. Este dovada că performanța adevărată înseamnă curaj, consecvență și credința că imposibilul poate deveni real. Respect, Julia!”, a punctat și Agenția Națională pentru Sport.

Titlul olimpic a fost câştigat joi de americanca Alysa Liu, în vârstă de 20 de ani, cu un total de 226.79. Pe treapta a doua a podiumului a urcat japoneza Kaori Sakamoto (25 de ani) – 224.90, iar bronzul a fost obţinut, la doar 17 ani, tot de o japoneză, Ami Nakai (219.16).

„Am fost atât de fericită când am văzut cele 190 de puncte”

După încheierea programului liber, Julia Sauter a declaratcă că a fost extrem de fericită atunci când a văzut punctele obţinute, scrie eurosport.ro.

Când am auzit, wow, 190 de puncte, nu te-ai fi gândit la asta, nu? Trebuie să spun sincer, nici eu. Am fost atât de fericită când am văzut cele 190 de puncte.

Pe tot parcursul sezonului am încercat mereu să rămân în prezent. Roxana (Luca) m-a construit pas cu pas. Mi-am cumpărat şi un program de psihologie sportivă pe care să-l am în «bagaj» cu mine. Observ că lucrurile devin din ce în ce mai bune, inclusiv în felul în care abordez competiţiile. Faptul că totul s-a legat la această competiţie a fost, desigur, obiectivul.

Astăzi a fost puţin mai dificil, dar până acum aveam deja aceste instrumente. Ştiu că sunt aici şi acum, iar acestea sunt lucrurile pe care mă concentrez, şi pur şi simplu a funcţionat. Lucrăm, de exemplu, cu tehnici de respiraţie pentru a reveni mereu în prezent. Un alt instrument este consecvenţa în antrenamente, la care am muncit tot sezonul, şi faptul că am învăţat să mă bazez pe asta a fost, de asemenea, un proces.

La începutul sezonului mergeam mereu la competiţii şi rămâneam blocată în trecut. Mă gândeam la competiţiile slabe, iar asta mă făcea nervoasă. Astăzi am fost cu adevărat aici şi acum, a funcţionat şi încă sunt fără cuvinte”, a mărturisit sportiva.

Autor: Mihai Colț
Foto: COSR/EPA/NEIL HALL/ Agenția Națională pentru Sport

Mai multe articole

Știrile zilei