Echipa lui Nicușor Dan prinde contur. Radu Burnete a fost numit în funcţia de consilier prezidenţial

Echipa cu care Nicușor Dan urmează să lucreze în următorii cinci an la Cotroceni prinde contur. El l-a numit pe Radu Burnete, director executiv al Confederaţiei Patronale Concordia, în funcţia de consilier prezidenţial. Decretul pentru această numire a fost semnat, iar decizia intră în vigoare la 1 iulie.

Radu Burnete a anunţat că deja a început să-l sprijine pe şeful statului. De altfel, a și participat joi la întâlnirea grupului de lucru care are misiunea de a stabili un pachet de măsuri care să fie asumat de viitorul Executiv.

După anunțarea acestei numiri, Radu Burnete a menționat că urmează o perioadă de tranziţie, în care doreşte să pună ordine în munca pe care a făcut-o la Concordia.

Este o chestiune de respect faţă de colegii mei şi munca mea să las o casă în ordine la plecare (…) Nu vreau să fac alte afirmaţii în acest moment decât că am multă încredere în noul preşedinte al României şi sunt convins că voi fi parte a unei administraţii prezidenţiale transparente şi deschise la dialog şi consultare cu societatea. Până la 1 iulie voi fi mai rezervat în comunicarea publică”, a transmis Burnete.

Înainte de a ajunge în echipa președintelui Nicușor Dan, Radu Burnete a fost director executiv al Confederaţiei Patronale Concordia.

El a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti după care a studiat pentru o scurtă perioadă la Georgetown University în Washington D.C. şi după aceea la Academia Diplomatică din Viena unde a obţinut un master în studii internaţionale.

Înainte de a fi la Concordia, Radu Burnete a lucrat la Consiliul Investitorilor Străini (FIC) între 2013 şi 2020. Înainte de FIC, Burnete a locuit la Bruxelles unde a lucrat pentru Brunswick LLP o firmă de consultanţă specializată pe mergers & aquisitions şi legislaţie financiară.

Radu Burnete a mai fost asistent parlamentar si a fost jurnalist la Ziarul Financiar.

Autor: Ioana Galeș
Foto: Radu Burnete Facebook

 

 

Mai multe articole

Știrile zilei