Mai toate plantele aromate, pe care în mod obișnuit le folosim în bucătărie, au un conținut de substanțe și minerale care, dincolo de savoarea pe care o conferă preparatelor, oferă și numeroase beneficii pentru sănătate. Chiar și pentru plantele venite de prin alte părți, românii din vechime au știut să caute și să găsească valențe terapeutice.
Leușteanul (Levisticum officinale) este o plantă perenă, viguroasă, cu miros puternic, din familia Umbelliferae, originară din sudul Europei, cultivată în grădinile țărănești pentru a fi utilizată în scopuri culinare, dar și ca plantă medicinală.
Partea aeriană a plantei conține:
- vitamine: în special A și C;
- minerale: calciu, fier, potasiu;
- Quercitina: leușteanul conține aproximativ 170 mg de quercitina, per 100 g. Quercitina este extrem de importantă pentru organismul uman, ajutând la sănătatea inimii, reglarea tensiunii arteriale, sănătatea prostatei și a ficatului etc.
Rădăcina (Radix Levistici) conține ulei eteric, rezine, cumarin.
Frunzele:
- se puneau în legături contra durerilor de cap.
- se frecau leziunile provocate de afecțiunea denumită „blândele de ploaie”.
- pisate, se puneau pe răni.
- sub formă, de ceai se administrau pentru calmarea acceselor de tuse, inclusiv a acceselor de tuse.
- decoctul a fost utilizat ca diuretic
Rădăcina, pisată și opărită, se punea călduță la junghiuri fiind considerată „muștarul țăranului”, scrie Valer Butură, în „Enciclopedie de etnobotanică românească”, Editura Științifică și enciclopedică, București 1979
Ceaiul preparat din semințe se lua contra durerilor de stomac și în indigestii.
Leușteanul a fost utilizat printre leacurile obișnuite pentru tratarea febrei tifoide. În Prahova, se muia un cearșaf în oțet de vin, fiert cu rădăcină de leuștean și se înfășura bolnavul cu el. În alte părți, se făcea abur cu o cărămidă fierbinte, peste care care se turna oțet de vin fiert cu usturoi și leuștean . La Nerjeu se folosea un amestec de oțet de vin, leuștean , frunze de nuc, ulm și pelin.
Pentru tratarea animalelor, în nordul Moldovei, frunzele se uscau, se pisau se puneau în borș cu tărâțe de porumb și cu aceasta se spălau rănile provocate de mușcătura de șarpe, de exemplu.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Pixabay.com
