25 septembrie 2022
24.5 C
București

Nucul, pomul minune din ograda românului

De citit...

La țară, oamenii numeau nucul „sanitarul curții”, deoarece umbra lui alungă insectele nedorite, în special muștele. De asemenea, românii i-au descoperit de timpuriu proprietățile bactericide, dar și multe alte calități, și de aceea a fost cultivat din cele mai vechi timpuri. În Gorj, Vâlcea, Dâmboviţa, Prahova, Bacău, Neamţ, Iaşi, Suceava au existat  păduri și plantații extinse, dar colectivizările și sistematizările localităților au contribuit la reducerea masivă a acestor suprafețe.

Nuc (Juglans regia), pom din familia Juglandaceae, crește spontan în locuri bine adăpostite cu microclimat blând. Este apreciat pentru lemn, frunze fructe.

Lemnul, având o calitate superioară, era folosit pentru confecționarea diferitelor obiecte casnice, ulterior a fost folosit în industria mobilei, tâmplăriei fine, în sculptură. Lemnul din gâlmele rădăcinilor este folosit pentru furnire, rezultând efecte decrative deosebite.

Fructele bogate în uleiuri sunt întrebuințate în alimentație, cofetărie.

Frunzele (Folium Juglandis) conțin tanin, glucozizi flavonici, uleiuri eterice,  vitamina C. Frunzele și coaja fructelor mai conțin o substanță colorantă cafenie, foarte durabilă care se folosește pentru vopsit: lemn, lână, păr, dar și la prepararea unui baiț pentru mobile.

În alimentație, nucile se mâncau cu pâine în zilele de post, se puneau pisate în mujdei, în diferite aluaturi, sau cu paste făinoase. Multă vreme a fost întrebuințat uleiul extras din semințe. Nucile erau darul obișnuit pentru copii la sărbători.

În gospodării, se foloseau pe scară largă frunzele și, mai ales, cojile  exterioare ale nucilor pentru vopsit. Se obțineau: negrul, cafeniu, galben și roșu.  Pentru negru se foloseau numeroase procedee și variate amestecuri: nuc cu arin, nuc cu ștevie, nuc cu arțar.  Prin concentrația mai mare sau mai mică a decoctului cojilor  se obțineau diferite nuanțe de galben.

Maicile de la mănăstiri, iscusite în arta țesutului preparau o culoare cafenie foarte frumoasă. Puneau într-o căldare de aramă câte un rând de coajă de nucă și câte un rând de fire,  succesiv, până o umpleau, turnau apă și puneau la fiert, apoi le scoteau, le înșirau pe o albie, le presărau cu cenușă cernută cu sita, le țineau așa pentru o vreme, apoi le spălau și le uscau.

Pentru culoarea galbenă, ca untdelemnul, se culegeau frunzele de nuc prin luna iulie, se luau trei patru pumni de amenți (inflorescențe) de arin sau coaja copacului, se puneau într-un vas cu apă curată la fiert. În timpul fierberii, se amestecau și se storceau până căpătau o culoare gălbuie. Se luau de pe foc, se storceau, se îndepărtau frunzele, iar în lichid se adăugau 30-40 g de piatră acră bine pisată. Se introduceau firele de lână care se colorau în galben ca untdelemnul și se utilizau pentru marginea galbenă la fote, velințe sau alte straie, sau așternuturi pentru paturi, scrie Valer Butură în Enciclopedie de etnobotanică românească, Editura Științifică și enciclopedică, București 1979.

Pentru roșu, cojile de nucă se puneau  într-un vas cu rugină roșie de pe la izvoarele de munte, se lăsau la macerat până deveneau negre, se amestecau cu plante care influențau nuanța spre roșu, după care se puneau lâna sau firele.

Tratamente naturiste

Frunzele  se foloseau la băi contra reumatismului, infuzate ca atare sau în amestecuri cu alte plante În satele din jurul localității Carei se  fierbeau cu vrejuri de pătlăglele și flori de fân sau urzici.

În zona Moldovei, frunzele sau  amenții se macerau în petrol ori nucile crude se macerau în zahăr iar  maceratele erau utilizate ca unguente pentru calmarea durerilor reumatice.

În ținutul Beiușului, contra reumatismului se făceau spălături cu decoctul  frunzelor de nuc: sau băi din frunze de nuc și loaze de  roșii fierte separat.

Scăldătorile  cu funze și coji verzi de nucă erau folosite frecvent pentru tratarea copiilor cu anumite debilități , aceștia mai erau tratați și cu ceai din frunze și coji.

În Oltenia, frunzele erau folosite pentru tratarea abceselor cutanate severe cauzate de un streptococ, atât la oameni, cât și la animale.

În Banat, se fierbea frunza de nuc pisată împreună cu coajă de gorun și cu zeama călduță se spălau rănile învechite.

În unele regiuni se trata râia cu o baie în care se adăuga o fiertură  obținută din frunze de nuc, de brad , coada-calului și pucioasă.

Frunzele fierte în lapte calmau durerile de stomac.

Pentru ușurarea travaliului se înfășurau femeile gravide cu pânză înmuiată în fiertură caldă din frunze de nuc. Cu decoctul din frunze se mai făceau spălături recomandate  în cazul afecțiunilor uterine.

La dureri de măsele, se fierbea coaja de rădăcină de nuc și se ținea zeama în gură.

La Rășinari, se făceau băi de aburi cu frunze de nuc pentru tratarea răcelii.

Cojile nucilor verzi aveau numeroase întrebuințări: se zdrobeau, iar sucul rezultat era folosit  pentru tratarea eczemelor. Pentru durerile de stomac ale copiilor se folosea ceaiul de coji de nuc și coarne, sau nuca verde macerată în rachiu.

Maceratul din coaja de nucă verde în rachiu se folosea pentru tratarea frigurilor.

Cu decoctul cojilor și/sau frunzelor se spălau fetele pe cap pentru a le crește părul.

Când cineva nu auzea bine, punea în ureche câte o picătură căldicică de ulei de nucă amestecat cu unt de migdale.

În medicina veterinară, cojile de nuci  se dădeau oilor împotriva gălbezei.  În Munții Apuseni, decoctul din coji de nucă și romonul-calului (Anthemis cotula) se dădea ovinelor, toamna, împotriva gușei.

Gospodinele utilizau frunzele de nuc ca insecticid: le puneau în saltele, așternuturi, între haine pentru alungarea puricilor sau căpușelor.

Autor: Corina Gheorghe
Foto: Corina Gheorghe

 

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img