O întindere tumultoasă de gaz, praf și stele marchează teritoriul orbitor al unei perechi de roiuri stelare în această imagine combinată de la telescoapele spațiale Hubble și Webb ale NASA.
Roiurile deschise NGC 460 și NGC 456 se află în Micul Nor Magellanic, o galaxie pitică care orbitează Calea Lactee.
Roiurile deschise sunt formate din câteva zeci până la câteva mii de stele tinere, legate între ele prin gravitație. Aceste roiuri particulare fac parte dintr-un complex extins de roiuri stelare și nebuloase care sunt probabil legate între ele.
Pe măsură ce norii de gaz se prăbușesc, se nasc stelele. Aceste stele tinere și fierbinți emit vânturi stelare intense care modelează nebuloasele din jurul lor, sculptând norii și declanșând alte colapsuri, care la rândul lor dau naștere mai multor stele.
În aceste imagini, telescopul Hubble surprinde gazul ionizat, strălucitor, pe măsură ce radiația stelară produce „bule” în norii de gaz și praf (albastru), în timp ce telescopul Webb evidențiază aglomerările și structurile filamentare delicate de praf (roșu).
În imaginile telescopului Hubble, praful este adesea văzut conturat pe fundal și blochează lumina, dar în telescopul Webb, praful – încălzit de lumina stelelor – strălucește cu propria sa imagine infraroșie. Acest amestec de gaz și praf dintre stelele universului este cunoscut sub numele de mediu interstelar.
Nodulii vizibili în aceste imagini reprezintă scene de formare stelară activă, cu stele cu vârste cuprinse între unu și zece milioane de ani. În schimb, Soarele nostru are o vârstă de 4,5 miliarde de ani. Regiunea care adăpostește aceste roiuri stelare, cunoscută sub numele de complexul N83-84-85, găzduiește multiple stele rare de tip O, stele fierbinți și extrem de masive care ard hidrogen la fel ca Soarele nostru. Astronomii estimează că există doar aproximativ 20.000 de stele de tip O printre cele aproximativ 400 de miliarde de stele din Calea Lactee.
Norul Mic Magellanic prezintă un mare interes pentru cercetători, deoarece este mai puțin bogat în metale decât Calea Lactee. Astronomii numesc toate elementele mai grele decât hidrogenul și heliul – adică, cu mai mult de doi protoni în nucleul atomului – „metale”.
Această stare imită condițiile din universul timpuriu, astfel încât Norul Mic Magellanic reprezintă un laborator relativ apropiat pentru a explora teoriile despre formarea stelelor și mediul interstelar în stadiile incipiente ale istoriei cosmice.
Cu aceste observații ale NGC 460 și NGC 456, cercetătorii intenționează să studieze modul în care fluxurile de gaz din regiune converg sau se divid; să rafineze istoricul coliziunilor dintre Norul Mic Magellanic și galaxia sa pitică, Marele Nor Magellanic; să examineze modul în care au loc explozii de formare a stelelor în astfel de interacțiuni gravitaționale între galaxii; și să înțeleagă mai bine mediul interstelar.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: NASA/ ESA și C. Lindberg (Universitatea Johns Hopkins); Procesare: Gladys Kober (NASA/Universitatea Catolică din America)
