Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara a pus în funcțiune primul PET-CT dintr-o unitate sanitară de stat din vestul țării. Cu ajutorul acestui aparat, medicii pot oferi un diagnostic de precizie în cazul formelor tumorale și le pot diagnostica precoce.
PET-CT-ul face posibilă identificarea zonelor metabolice cu activitate, atât în zona formaţiunii tumorale, cât şi în restul corpului unde pot exista metastaze.
„PET-CT-ul ne permite să diagnosticăm, în cazul neoplaziilor, leziunile care sunt biologic active, acele leziuni care sunt în curs de dezvoltare. Mai mult, cu ajutorul rezultatelor furnizate de investigaţia imagistică de tip PET-CT putem să luăm în Tumor Board cea mai bună decizie medicală pentru pacientul oncologic, vorbim de chimioterapie, radioterapie, terapie chirurgicală sau o combinaţie între ele. Investigaţia, însă, se foloseşte şi în diagnosticarea anumitor granulomatoze pulmonare şi ne permite chiar să vedem anumite leziuni ischemice pe cord, cum ar fi infarctul miocardic”, a explicat prof.univ.dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” Timişoara.
CITEȘTE ȘI: Spitalul CF Timişoara a deschis o secție de Gastroenterologie. Medicii de aici efectuează gratuit colonoscopii şi gastroscopii
Spre deosebire de alte investigaţii imagistice, PET-CT-ul nu doar identifică tumori, ci face şi o diferenţa între ţesuturile sănătoase şi cele maligne, ceea ce este esenţial în diagnosticul precoce şi monitorizarea evoluţiei bolilor oncologice. În acelaşi timp, permite identificarea tipului de boală oncologică, de multe ori chiar înainte ca modificările structurale să se producă.
Pentru pacienții diagnosticați cu cancer, acest aparat oferă o evaluare detaliată a stadiului bolii și ajută la personalizarea tratamentului. Identificarea precisă a metastazelor dă posibilitatea medicilor să adapteze planurile terapeutice pentru fiecare pacient în parte, crescând șansele de supraviețuire. Totodata, după finalizarea tratamentului chimio sau radio, analiza imagistică realizată cu ajutorul PET-CT-ului poate arăta dacă tratamentul a avut succes. Cu alte cuvinte, acest tip de investigație este recomandată atât pentru diagnosticul, localizarea și stadializarea inițială, cât și pentru monitorizare și evaluare post-terapeutică.
Principalii beneficiari ai noii tehnologii vor fi pacienții suspecți de cancer pulmonar, o patologie extrem de gravă și cu o incidență în creștere. Cu ajutorul PET-CT-ului, acești pacienți vor beneficia de o diagnosticare rapidă și corectă, permițând inițierea tratamentului într-o fază timpurie.
„Deocamdată, singurii pacienți care vor beneficia de investigații gratuite PET-CT sunt cei internați în cadrul Spitalului Victor Babeș. Pe viitor, însă, ne dorim să includem acest tip de evaluare în Programul Național de Oncologie, urmând ca investigația să fie decontată de Casa Județeana de Asigurări de Sănătate”, a precizat prof.univ. dr. Cristian Oancea.
CITEȘTE ȘI: Investigații imagistice de computer tomograf GRATUITE la Spitalul CF din Timişoara
Pentru a pune în funcțiune acest echipament de ultimă generație, a fost necesară construirea unui corp nou de clădire, proiectat special pentru a deservi activitatea de imagistică PET-CT.
Valoarea totală a investiției este de 13.138.000 de lei, fondurile fiind asigurate 90% de către Ministerul Sănătății, iar restul de 10% de la bugetul local al Primăriei Timișoara.
Punerea în funcțiune a PET-CT-ului la Spitalul Victor Babeș marchează o etapă importantă în dezvoltarea celui mai important hub imagistic din vestul țării.
Autor: Isabela Nicolescu
Foto/video: Spitalul Victor Babeș
CITEȘTE ȘI: Lecția de sănătate. La Spitalul General CF Ploiești, dr. Cristinela Vasile, expert în Somnologie, investighează și tratează bolile asociate sindromul de apnee în somn

