Spitalul CF Timişoara a deschis o secție de Gastroenterologie. Medicii de aici efectuează gratuit colonoscopii şi gastroscopii

Spitalul CF Timişoara vine în întâmpinarea pacienților cu o secție nouă, de Gastroenterologie, care funcționează împreună cu Ambulatoriul integrat. Aici, bolnavii au posibilitatea de a efectua gratuit, în regim de spitalizare de zi sau continuă, atât colonoscopii, cât şi gastroscopii, investigații necesare în prevenirea şi depistarea precoce a cancerului de colon.

Dr. Mădălina Topan, medic specialist gastroenterolog la Spitalul CF Timişoara, atrage atenția că datele statistice indică faptul că unul din opt cancere este reprezentat de boala oncologică a colonului, iar în România sunt înregistrate anual peste 12.000 de noi cazuri de cancer colorectal, afecţiunea fiind a doua cauză de mortalitate neoplazic la nivel national.

În cazul depistării într-un stadiu timpuriu, şansele de supravieţuire sunt de aproape 85%, dar mai bine de jumătate dintre pacienţi ajung să fie diagnosticaţi atunci când afecţiunea oncologică este avansată, în condiţiile în care boala poate fi prevenită prin ajustarea stilului de viaţă, dar poate fi, în acelaşi timp, depistată într-un stadiu timpuriu printr-o procedură colonoscopică.

CITEȘTE ȘI: Investigații imagistice de computer tomograf GRATUITE la Spitalul CF din Timişoara

Procedura se face sub anestezie şi implică folosirea unui dispozitiv dotat cu un tub flexibil, cu o lungime de doi metri, care are în capăt o cameră video cu o lumină ce permite vizualizarea peretelui colonic. (…) Tubul ajunge până la nivelul valvei dintre intestinul subţire şi cel gros, astfel putându-se observa anomaliile sau leziunile de pe peretele colonului. Întrucât procedura presupune anestezie, din echipa care efectuează investigaţia face parte şi un medic de terapie intensiv”, a explicat dr. Mădălina Topan.

Medicul a menționat faptul că investigația se poate face fie în scop de screening, fie de diagnostic. Vârsta de peste 45 de ani reprezintă un factor de risc, de aceea, în cazul persoanelor din această categorie li se recomandă realizarea la fiecare zece ani a unei colonoscopii dacă pregătirea colonului este una bună şi nu se găsesc leziuni.

CITEȘTE ȘI: Spitalul Clinic CF Timişoara asigură tratament pentru Sindromul Hemolitic Uremic Atipic

Colonoscopia diagnostică se face la cei care au simptomatologie sau dacă investigaţiile clinice ori paraclinice indică această procedură. Vorbim despre sângerări, tulburări de tranzit, dureri abdominale, un disconfort care trenează de mai multă vreme sau dacă în analize apare o anemie care ne duce cu gândul la o patologie colonică. Trebuie spus că există o prevalenţă mai crescută a polipilor după 45 de ani, iar în timpul colonoscopiei putem decela aceste formaţiuni, facem polipectomie, le îndepărtăm şi astfel prevenim apariţia unui posibil cancer de colon. În cazul unei colonoscopii pot fi observate foarte clar formaţiunile canceroase datorită camerei video cu care este prevăzut tubul flexibil al aparatului”, a completat specialistul.

Procedura este gratuită la Spitalul Clinic CF Timişoara, în baza trimiterii de la medicul de familie cu o consultaţie în prealabil în Ambulatoriul de Gastroenterologie.

Autor: Sofia Filip
Foto: Spitalul Clinic CF Timişoara

CITEȘTE ȘI: Lecția de sănătate. La Spitalul General CF Ploiești, dr. Cristinela Vasile, expert în Somnologie, investighează și tratează bolile asociate sindromul de apnee în somn

 

Mai multe articole

Știrile zilei