În Sfânta și Marea Miercuri, dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimă. Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, marți seara cu Denia, adică Utrenia din Sfânta și Marea Miercuri. În cadrul acestei slujbe a fost citită Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan capitolul 12, vs. 17-50.
În cadrul aceleași Denii aflăm și semnificațiile din Sfânta și Marea Miercuri prin lectura Sinaxarului din care aflăm: Când Iisus S-a suit în Ierusalim în casa lui Simon leprosul, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El și a turnat pe capul Lui acel mir de mare preț, în valoare cam de trei sute de dinari. Ucenicii, dar mai ales Iuda, au certat-o. Hristos însă i-a luat apărarea ca să nu îndepărteze gândul ei cel bun.
Pe urmă Hristos face pomenire de îngroparea Sa spre a întoarce pe Iuda de la vânzare și a învrednici pe femeie de marea cinste de a se propovădui pretutindeni, în toată lumea, fapta ei bună. Femeia aceasta nu este una și aceeași la toți Evangheliștii.
După cum spune Sfântul Ioan Hrisostom, la cei dintâi trei Evangheliști este vorba de una și aceeași femeie, numită îndeosebi femeia cea păcătoasă. La Evanghelistul Ioan însă nu e vorba de această femeie, ci de altă femeie, care are o viață curată, Maria, sora lui Lazăr, care, cu șase zile înainte de Paști, pe când Domnul ședea la masă în casa ei din Betania, a întrebuințat mir și l-a turnat pe frumoasele Lui picioare și I le-a șters cu părul capului ei, arătând față de Hristos un respect nespus de mare, oferindu-I mirul ca lui Dumnezeu.
Ea știa bine că la jertfe se aducea untdelemn lui Dumnezeu, preoții se sfințeau cu mir, iar Iacov altădată a uns cu untdelemn stâlpul înălțat lui Dumnezeu. I-a adus Lui acest mir și l-a dăruit Învățătorului ca lui Dumnezeu, pentru că l-a sculat din morți pe fratele ei. Din pricina asta nici Domnul nu-i făgăduiește vreo răsplată. Într-adevăr, cu acest prilej numai Iuda murmura, din pricina iubirii sale de argint.
Cealaltă femeie, adică cea păcătoasă, după cum au istorisit Sfinții Evangheliști Matei și Marcu, a turnat acel mir de preț pe capul lui Iisus cu două zile înainte de Paști, pe când Iisus era tot în Ierusalim și tot pe când stătea la masă, dar în casa lui Simon leprosul. Pe această femeie păcătoasă și ucenicii s-au supărat, pentru că se gândeau bine la dorința lui Hristos de a face milostenie. Mai mult, acestei femei păcătoase i s-a dat și răsplata de a se duce vestea despre fapta ei bună în toată lumea.
CITEȘTE ȘI: Ce învață creștinii în ultimele zile de urcuș spre Înviere?
Dumnezeiescul Ioan, împreună cu Marcu, dumnezeieștii Evangheliști, au arătat și cum era mirul. L-au numit curat și de mare preț. Prin curat, este obiceiul să se arate ceea ce este nefalsificat și neamestecat. Poate că acest cuvânt era numele celui mai bun mir, care curge întâi.
Sfântul Cuvios Iosif Imnograful s-a născut în insula Sicilia, Italia din părinţi creştini: Plotin şi Agatia. Din cauza invaziei turcilor în Sicilia, acesta a plecat împreună cu familia sa în Peloponez, Sudul Greciei, şi apoi în Tesalonic.
CITEȘTE ȘI: Am intrat în Săptămâna PATIMILOR!
A intrat în monahism în Mănăstirea Latomas, fiind hirotonit apoi preot. A călătorit cu Sfântul Grigorie Decapolitul la Constantinopol rămânând la Mănăstirea Sfinților Serghie şi Vah. În perioada iconoclastă, în timpul împăratului Leon Armeanul (813-820) Sfântul Iosif a fost trimis la Roma de Sfântul Grigorie Decapolitul, dar pe drum a fost prins de către soldaţi, fiind întemniţat în insula Creta.
După restabilirea cultului icoanelor, Sfântul Iosif a fost eliberat din închisoare şi a plecat la Constantinopol, unde a primit în dar o parte din moaştele Sfântului Apostol Bartolomeu şi a zidit, în Tesalia, o biserică în cinstea acestuia.
CITEȘTE ȘI: Sfânta Marți
Fiind un apărător al Sfintelor Icoane a fost exilat în Chersonez, localitate în partea de Sud-Vest a peninsulei Crimeea, de unde s-a întors abia după moartea împăratului Teofil. În timpul Patriarhului Ignatie (+ 877) a fost numit schevofilax – eclesiarh însărcinat cu păstrarea obiectelor de cult – al Patriarhiei Constantinopolului, ascultare pe care a îndeplinit-o până în anul 833, când, în luna aprilie, a trecut la cele veşnice.
Text: Basilica.ro
Foto: Basilica.ro
