27 septembrie 2022
16.2 C
București

Povestea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina

De citit...

Preasfințitul Macarie, Episcop al românilor ortodocși din Europa de Nord, îi  indemna pe credincioși, în predica de anul trecut: „Să trimitem și noi scrisori către ceruri, precum micuțul Anastasie, prin rugăciunile noastre!”.

„Micuțul Anastasie” este un băiețel provenit dintr-o familie săracă, dar foarte evlavioasă din Selivria Traciei și care, trimis să învețe și să muncească la Constantinopol, a îndurat foamea și frigul, dar mai ales îngrijorarea de a trimite din rodul muncii sale ceva către familia rămasă acasă.

Așa că își transpunea îngrijorările prin scrisori pe care le adresa lui Iisus Hristos  și  pe care le expedia alături de corespondența pe care o ducea uzual la poștă.

Dumnezeu lucrează și prin oameni

Ca dintr-o întâmplare patronul unui magazin din vecinătatea locului său de muncă, om cumsecade care îl îndrăgise pe micuț,  s-a oferit să expedieze el corespondența și așa a văzut scrisorile acestuia: în care cerea haine, puțină hrană și ceva să poată trimite familiei lui acasă. Omul s-a și grăbit să răspundă rugăminții unui copil. Iar copilul, cel care va deveni mai târziu Sfântul ierarh Nectarie din Eghina, a învățat de mic că Dumnezeu lucrează și prin oameni. Așa că, a luat aminte la semenii săi și ascultând îndemnul psalmistului „Învăța-voi pe cei fărădelege căile tale”, i-a închinat viața sa lui Hristos și s-a dedicat studiului teologiei și pedagogiei  teologice.

În 1868, la vârsta de douăzeci de ani, tânărul Anastasie pleacă din Constantinopol și  se stabileşte în insula Hios, , unde predă religia la o şcoală de copii.

În 1873 intră în mănăsirea numită „Noua Mănăstire”, primind tunderea monahicească la 7 noiembrie 1876, sub numele de Lazăr, iar la 15 ianuarie 1877 a fost hirotonit diacon, primind numele de Nectarie.

După marele cutremur din 1881, pleacă la Atena unde termină liceul și, întâlnește pe Patriarhului Sofronie al Alexandriei care îl îndeamnă să își continue studiile, luându-și diploma în 1885.

Anul următor este hirotonit preot de către Preafericitul Sofronie, devine apoi Mare Arhimandrit, și, datorită râvnei și implicării sale,  urcă în ierarhia bisericii egiptene până când în 1889 devine mitropolit  de Pentapole.

Mai mulţi ani, evlaviosul mitropolit a slujit ca secretar al Patriarhiei, predicator la biserica Sfântul Nicolae din capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor şi povăţuitor de suflete, fiind dăruit de Dumnezeu cu multă răbdare, smerenie şi blândeţe. De aceea era mult căutat de credincioşi şi iubit de toţi

Dar vremurile și oamenii ascultă și de alte resorturi, așa că părintele suferă o serie de nedreptăți și încercări, pe care le îndură cu smerenie, iar în anul 1891 s-a retras la Atena,  sărac, defăimat de ai săi şi nebăgat în seamă, având toată nădejdea numai în Dumnezeu şi în rugăciunele Maicii Domnului.

A fost câţiva ani predicator, profesor şi director al unei şcoli teologice pentru preoţi, până în anul 1894, reuşind să formeze duhovniceşte mulţi tineri iubitori de Hristos, pe care îi hrănea cu cuvintele Sfintei Evanghelii şi cu scrierile Sfinţilor Părinţi.

A pus bazele unei mănăstiri pe insula Eghina

În  anul 1898, pășește pentru prima dată  în Sfântul Munte unde rămâne o perioadă.

În taina inimii sale, fericitul ierarh Nectarie era un adevărat isihast şi un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase mântuiește-mă pe mine, păcătosul”, care îi dădea multă pace, bucurie, blândeţe şi îndelungă răbdare. Cu aceste arme el biruia neîncetat pe diavoli, creştea duhovniceşte pe cei din jurul său şi avea întotdeauna pace şi bucurie în Hristos, nebăgând în seamă defăimarea şi osândirea celor din jurul său.

Iar din 1904 se retrage în insula Eghina, acolo unde pune bazele unei mănăstiri de maici. Ridicarea acestei mănăstiri și asigurarea traiului acestei obște nu a fost mereu o treabă simplă, iar Sfântul Nectarie s-a pus atât cu rugăciunea, dar și cu munca fizică în slujba acestui țel.  Oamenii îl vedeau mereu trudind alături de zidari sau lucrând  la grădină.

Bătrânii din Eginia au apucat să depună mărturie cum că în timpul ocupației germane în toată Grecie au fost multe nenorociri dar, în Eghina „nu s-a mișcat  nicio piatră”.

Guvernatorul  german al Atenei spunea că, atunci când avioanele lor decolau și zburau spre Creta, nu vedeau Egnina. Nu era nici ceață, nici negură și cu toate acestea Eghina nu se vedea deloc ” (Sfântul Nectarie Făcătorul de minuni , antologie de Ieroschim, Ștefan Nuțescu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos București 2012).

Nenumărați credincioși  mărturisesc ajutorul, înlesnirile și chiar minunile trăite de ei cu mijlocirea Sfântului Nectarie.

Sfinții vremurilor din urmă

Patriarhia Ecumenică l-a canonizat la 20 aprilie 1961, stabilind ziua de 9 noiembrie ca zi de prăznuire. El  se numără printre cei pe care sfinții părinți îi numesc „sfinții vremurilor din urmă”, adică acei sfinți pe care Dumnezeu îi arată exemple și călăuzitori oamenilor în timpuri apropiate timpului vieții lor de pe pământ.

De altfel, călătorul prin Grecia care apucă pe drumul Eghinei, află de evlavia poporului grec față de acest sfânt primind îndrumări și încurajări încă din Portul Pireu. Iar dacă stă de vorbă cu localnicii, află că insula a înverzit sub protecția Sfântului Nectarie: culturile de fistic, activitatea turistică de pe insule sunt darurile pe care Sfântul le-a mijlocit locuitorilor care îi păstrează și îngrijesc moștenirea.

Și românii care, în timp, s-au rugat la Mănăstirea „Radu Vodă” din București, acolo unde există o raclă cu moaștele Sfântului Nectarie pot mărturisi minunile Sfântului, în special vindecări, mai ales în cazuri în care medicii  nu mai dădeau speranțe.

Autor: Corina Gheorghe
Foto: Corina Gheorghe

 

 

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img