Chirurgie vasculară la Centrul de Sănătate „Sfântul Nectarie”. Pacienții sunt văzuți de medicul Mihai Măcărău

Centrul de Sănătate „Sfântul Nectarie”, aflat în subordinea DGASPC Sector 6, are o nouuă specialitate, cea de chirurgie vasculară. Cel care se ocupă de pacienții care au nevoie de un consult de specialitate pentru diagnosticarea şi tratamentul afecţiunilor vasculare este medicul Mihai Măcărău.

În cadrul acestui centru se pot face ecografii Doppler, investigații care evaluează circulaţia sângelui prin vene şi artere, detectează precoce afecţiuni grave precum trombozele, ateroscleroza sau alte boli vasculare şi ajută la prevenirea complicaţiilor care pot pune sănătatea în pericol.

O astfel de procedură este recomandată atunci când:

  • există disconfort la nivelul picioarelor, dureri abdominale inexplicabile sau umflături neobişnuite;
  • în perioada sarcinii, pentru a vedea fluxul sanguin către făt şi placentă;
  • pentru diagnosticarea şi monitorizarea bolilor cardiace, a aterosclerozei, trombozei venoase şi a altor afecţiuni vasculare;
  • când persoanele au suspiciune de boală arterială periferică şi pentru a evalua riscul de boli cardiovasculare, în vederea detectării de cheaguri de sânge şi blocaje la nivelul arterelor.

Primăria Sectorului 6 menționează că cele mai multe dintre serviciile pe care le oferă Centru „Sfântul Nectarie” pot fi decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti.

Autor: Sofia Filip
Foto: Primăria Sectorului 6

 

 

 

 

 

Mai multe articole

Știrile zilei