O structură din ANPC poate prelua reclamaţiile privind litigiile din sectorul bancar

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) informează că persoanele care întâmpină dificultăţi în relaţia cu operatorii economici financiar-bancari se pot adresa Direcţiei de Soluţionare Alternativă a Litigiilor (DSAL), printr-o reclamaţie pe platforma specială a acesteia.

DSAL instrumentează reclamaţiile primite de la consumatori, prin intermediul platformei sale speciale, exclusiv pe cale amiabilă şi cu titlu gratuit.

Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB) este o entitate înfiinţată ca urmare a unei Directive europene şi intermediază gratuit şi în mai puţin de trei luni negocierea dintre consumatori şi bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialişti în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înţelegerea părţilor are puterea unei hotărâri în instanţă.

În contextul deciziei definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB) a pierdut posibilitatea înscrierii pe lista entităţilor de soluţionare alternativă a litigiilor (SAL) din România, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor face următoarea precizare: până la clarificarea situaţiei privind funcţionalitatea CSALB ca entitate SAL, consumatorii care întâmpină dificultăţi în relaţia cu operatorii economici financiar- bancari se pot adresa Direcţiei de Soluţionare Alternativă a Litigiilor (DSAL), din cadrul ANPC, printr-o reclamaţie pe platforma specială a acesteia, la link-ul https://reclamatiisal.anpc.ro/”,  precizează  reprezentanții ANPC.

Autor: Ioana Andrei
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

Mai multe articole

Știrile zilei