13 iulie 2025
27.8 C
București

Ne putem „relaxa”?! Noi calcule arată că galaxiile Calea Lactee și Andromeda nu se vor ciocni. VIDEO

Ipoteza că cea mai apropiată galaxie mare de Calea Lactee, Andromeda, se află pe un curs de coliziune cu galaxia noastră este pusă sub semnul întrebării, relatează revista australiană Cosmos.

Andromeda, cunoscută și sub numele din catalogul Messier 31 sau M31, se află la aproximativ 2,5 milioane de ani-lumină de Calea Lactee. La fel ca și galaxia noastră, Andromeda este o spirală, dar este mai mare, având un diametru de aproximativ două ori mai mare decât Calea Lactee.

Astronomii bănuiau de mult timp că cele două galaxii se aflau pe un curs de coliziune. Acest lucru pare să fi fost confirmat de datele Telescopului Spațial Hubble al NASA  încă din anul  2012. Noua galaxie eliptică care s-ar putea forma din posibila fuziune dintre Andromeda și Calea Lactee a fost chiar numită „Milkomeda”.

Coliziunea s-ar putea produce în aproximativ 4 sau 5 miliarde de ani, conform simulărilor.

Însă noile descoperiri publicate într-o lucrare apărută în Nature Astronomy pun sub semnul întrebării cât de siguri putem fi că va avea loc coliziunea dintre Calea Lactee și Andromeda.  „Aici luăm în considerare cele mai recente și mai precise observații realizate de telescoapele spațiale Gaia și Hubble, împreună cu estimările recente consensuale ale masei, pentru a obține posibile scenarii viitoare și a identifica principalele surse de incertitudine în evoluția Grupului Local în următorii 10 miliarde de ani”, scriu autorii.

Traiectoria Căii Lactee prin univers este influențată de atracția gravitațională a mai multor obiecte din Grupul nostru Local, inclusiv Andromeda, dar și galaxia Triangulum, mai mică (Messier 33 sau M33), superroiuri și galaxii pitice, cum ar fi Marele Nor Magellanic, Micul Nor Magellanic, Superroiul Fecioarei și Superroiul Lakiakea. Galaxia Triangulum și Marele Nor Magellanic, în special, joacă un rol semnificativ în soarta galaxiilor Căii Lactee și Andromeda și în probabilitatea lor de a se ciocni.

Deși includerea lui M33 crește probabilitatea fuziunii, orbita Marelui Nor Magellanic este perpendiculară pe orbita Calea Lactee-Andromeda și face ca fuziunea lor să fie mai puțin probabilă”, explică specialiștii.

Simulările au arătat că există o probabilitate de aproape 50% ca galaxiile Calea Lactee și Andromeda să nu se ciocnească în niciun moment în următorii 10 miliarde de ani.

Astronomii indică faptul că există în continuare incertitudini și simplificări în modelul lor. Ei au presupus, de exemplu, că distribuțiile de masă în cadrul galaxiilor și al altor structuri din Grupul Local rămân constante în următorii 10 miliarde de ani. Însă simulările lor actualizate, folosind cele mai recente date fizice și observații, pun la îndoială considerabil dacă va exista o coliziune între Calea Lactee și Andromeda. Ei spun că există o șansă ca această coliziune să aibă loc cu siguranță în Calea Lactee cu Marele Nor Magellan în aproximativ 2 miliarde de ani. În orice caz, nu vom fi prin preajmă pentru a confirma o variantă sau alta.

Autor: Corina Gheorghe
Foto/video: NASA / ESA

Mai multe articole

Știrile zilei