„Un popor care nu-și cunoaște istoria și eroii e ca cu copil care nu-și cunoaște părinții”, spunea cândva Nicolae Iorga. Bucăți importante din istoria acestor meleaguri așteaptă „cuminți” în muzee să fie descoperite, iar în vremurile pe care le trăim este mai important ca oricând să ne aflăm rădăcinile, să descoperim evenimentele care au influențat soarta acestui popor și să învățăm, cunoscându-ne cu adevărat trecutul, ce ne poate ajuta să ne clădim viitorul.
Ordinea Zilei demarează o campanie dedicată muzeelor din țara noastră. Este un demers menit să-i determine pe români să vină în număr cât mai mare în astfel de locuri pentru a putea vedea „pe viu” bogăția pe care aceste instituții o dețin, bogăție de care oricine se poate bucura.
Primul episod al acestei campanii, structurat în două părți, prezintă Muzeul Național Cotroceni, o instituție care de mai bine de 30 de ani „recuperează” istoria, aducând în memoria colectivă personalități, monumente și evenimente pe nedrept uitate.
Am făcut această alegere pentru a aduce în prim-plan o parte importantă din esența acestui popor: Regalitatea. A fost perioada pe care comuniștii au încercat să o ascundă, dar care s-a încăpățânat să supraviețuiască, iar astăzi ni se înfățișează așa cum au trăit-o cei care au fost martori la formarea României moderne.
La poarta de acces în curtea Muzeului Cotroceni câteva grupuri de turiști așteaptă să intre. Tururile ghidate încep la ora 9.00, iar oamenii sunt nerăbdători să descopere ce se află în spatele porților. Mulți dintre ei sunt străini și au venit special la București pentru a vedea cu ochii lor istoria orașul și, totodată, pentru a simți pulsul unei țări cu un trecut atât de bogat.
În doar câteva minute, aleea care urcă spre muzeu se umple de vocile vizitatorilor. În jurul nostru zboară cuvinte în română, dar și în spaniolă, engleză și franceză. Este un amestec extraordinar de oameni veniți din atât de multe colțuri ale lumii.
Ne strecurăm și noi printre turiștii entuziaști, îndreptându-ne către locul unde ne așteaptă gazdele noastre.
La fel ca toate grupurile de vizitatori care ajung la Cotroceni, și noi ne-am bucurat de un tur inedit, iar ghid ne-a fost dr. Ștefania Dinu, directorul general adjunct (științific) al Muzeului Naţional Cotroceni, unul dintre specialiștii care cunoaște cel mai bine tainele acestei instituții de cultură.
Cel care a ales locul a fost domnitorul Șerban Cantacuzino
Cu mai bine de patru secole în urmă, pe dealul pe care astăzi se înalță ansamblul de la Cotroceni, cei care dominau erau Codrii Vlăsiei. „Istoria Ansamblului Cotroceni este seculară, de peste 340 de ani, pentru că aici, pe Dealul Cotrocenilor, începând din 1679, domnitorul Șerban Cantacuzino a ridicat un ansamblu alcătuit din Mănăstirea Cotroceni, Biserica Mănăstirii Cotroceni și Casele Domnești. Șerban Cantacuzino a ales acest loc, pentru că, așa cum spune legenda, i-a asigurat cumva rămânerea în viață, deoarece era urmărit de oamenii domnitorului aflat pe tron la acea vreme, Gheorghe Duca, fiind acuzat că dorește uzurparea domniei. În acest context, s-a ascuns pe Dealul de la Cotroceni, care deja era moșia sa, și a jurat că, dacă va scăpa cu viață, va mulțumi Domnului prin ridicarea unui Ansamblu Mănăstiresc, mai ales că pe acest loc exista deja un schit cu hramul Sfinților Serghie și Vah”, ne povestește Ștefania Dinu.
Odată ce a preluat domnia Țării Românești, Șerban Cantacuzino s-a ținut de cuvânt și a început construcția acestei mănăstiri care a primit hramul Adormirea Maicii Domnului, dar și cel de-al doilea hram: Sfinții Serghie și Vah, preluat de la vechiul schit care exista aici.
Lucrările au durat ceva timp, însă după finalizarea lor, domnitorul și-a dorit să locuiască aici, în casele domnești. Era locul său de suflet, loc pe care și l-a ales și pentru îngropăciunea sa și a familiei.
„Toți ceilalți domnitori care au urmat pe tronul Țării Românești au locuit în Casele Domnești de la Cotroceni. Este vorba despre nepotul său Constantin Brâncoveanu, despre Nicolae Mavrocordat, Caragea Vodă, Alexandru Ipsilanti. Nu doar au locuit, ci au adus și îmbunătățiri și inovații în ceea ce privește acest ansamblu. De exemplu, Alexandru Ipsilanti a construit un foișor, cu coloane și capiteluri, deosebit de interesant din punct de vedere arhitectural, foișor care avea să fie demolat în momentul în care s-a hotărât începerea construcției palatului pe fundația fostelor case domnești. Și alți domnitori și-au adus contribuția la evoluția arhitecturală și la dezvoltarea ansamblului. L-aș aminti pe Barbu Știrbei, un domn iluminist care avea legături cu Occidentul. El a venit cu câteva inovații în ceea ce privește Palatul Cotroceni sau Palatul Domnesc, să-l numim așa. El este cel care a despărțit parcul palatului de ceea ce avea să devină mai târziu Grădina Botanică din București, înființată în 1860.”, detaliază interlocutoarea Ordinea Zilei.
CITEȘTE ȘI: FĂRĂ LIMITE! Feras Sarmini, artistul a cărui inimă bate doar pe ritmuri muzicale
La Palatul Domnesc de la Cotroceni și-a avut reședința de vară și Alexandru Ioan Cuza care, după ce a fost ales și domn al Țării Românești, a primit acest drept.
De altfel, sub domnia lui Cuza s-au adus o serie de schimbări importante asupra acestui ansamblu. Arhitecții Anton Heft și Carol Benech au fost cei care au primit misiunea de a transpune o parte din atmosfera de la curtea lui Napoleon al III-lea și la Cotroceni. În acea perioadă, s-au comandat din Occident, în special din Franța, o serie de vase decorative, care erau la modă în reședințele occidentale, piese de mobilier etc.
„Ministerul de Externe a alocat un fond special pentru dotarea și reamenajarea Caselor Domnești de la Cotroceni și datorită lui putem vorbi despre existența unor saloane dedicate domnitorului și doamnei Elena Cuza, pe care am reușit să le identificăm în planurile din acel timp și mai apoi în planurile arhitectului Paul Gottereau.”, subliniază gazda noastră.
Și Carol I a vrut la Cotroceni
Odată cu abdicarea lui Cuza, în 1866, urmează o nouă epocă pentru Cotroceni, cea a regalității.
Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a primit propunerea de a prelua tronul lăsat liber prin îndepărtarea lui Alexandru Ioan Cuza și astfel, la 10 mai 1866, depune jurământul în calitate de domn al Principatelor Unite. Este momentul în care primește din partea Guvernului de la București un fond de un milion de lei, banii fiind alocați pentru a se realiza lucrări în vederea îmbunătățirii condițiilor de locuit, pentru că domnitorul Carol I și-a exprimat dorința de a locui pe perioada verii în Casele Domnești de la Cotroceni.
„Tot arhitecții Anton Heft și Carol Benech vor continua munca de îmbunătățire și de reamenajare a Palatului Domnesc, iar Carol I a locuit din prima parte a anului 1866 chiar aici, la Cotroceni. Tot aici a locuit și împreună cu principesa Elisabeta cu care s-a căsătorit în 1869. Au avut împreună un sigur copil, pe principesa Maria, care din păcate a murit la vârsta de 4 ani, din cauza virusului scarlatinei pe care l-a contactat, în contextul unei epidemii care s-a manifestat în București. A fost depusă în biserică și, ulterior, înmormântată în grădina Palatului, acolo unde ei îi plăcea să se joace. Mai târziu, în 1895, alături de mormânt a fost construit și un mic mausoleu, unde sculptorul Karl Storck a realizat un monument dedicat fetiței”, precizează Ștefania Dinu.
A fost o pierdere imensă pentru Carol I și pentru soția sa și cum Elisabeta nu a mai putut avea alți copii, a fost adus în țară principele Ferdinand, care a devenit moștenitor prezumtiv al Coroanei, din 1888. De altfel, Ferdinand a participat în anul 1881 la încoronarea Regelui Carol I, unchiul său, și încă de atunci se știa că urmează să accepte acest statut de principe moștenitor.
„După căsătoria principelui Ferdinand cu principesa Maria, în 1893, Regele Carol I ia hotărârea ca Palatul Domnesc de la Cotroceni să fie demolat și pe fundația Caselor Domnești să fie ridicat un nou palat în folosința noii familii princiare, arhitectul fiind francezul Paul Gottereau, care locuia la noi în țară și care mai realizase o serie de clădiri atât în București, cât și în afara Bucureștiului pentru mai multe familii aristocratice.
Și din acel moment vorbim despre o altă configurare a acestui palat, realizat într-un stil eclectic, la dorința comanditarului: Regele Carol I. Familia princiară este foarte puțin implicată în ceea ce privește amenajarea interioară. Carol I a fost cel care a hotărât, deși principesa Maria își dorea să fie realizate și câteva camere într-un stil englezesc, datorită originilor sale. Cu greu a obținut acest lucru, dar cumva, după 1900 și-a îndeplinit dorința, punându-și amprenta asupra decorațiunii interioare. Era o modalitate de a răspunde cumva protocolului prea dur impus de Regele Carol I și așa a reușit să realizeze Salonul de aur, camera sa de basm. Ea își numea reședințele «case de vis». Salonul de aur și Dormitorul argintiu sunt o creație de tinerețe a principesei Maria, realizate într-un stil nu foarte bine definit. Era mai mult o poveste pentru ea și asta și spune în jurnalul său, Povestea Vieții mele, mărturisind că s-a inspirat din povești, care la acea vârstă încă o fascinau.”, mai spune muzeograful.
De la Palat Regal… la Palat al pionierilor
Odată cu venirea comuniștilor la putere, în 1948, atunci când s-a hotărât naționalizarea bunurilor deținute de Familia Regală, decretul care prevedea lucrul acesta includea și Palatul Cotroceni, deși acesta era un palat al statului. „Dar a avut aceeași soartă cu multe dintre bunurile Familiei Regale. Multe dintre obiecte au fost distruse sau au fost furate și au dispărut. La fel s-a întâmplat și cu cărțile din Biblioteca Regală. Practic, a fost un jaf, Palatul a fost păgubit de tot ceea ce reprezenta patrimoniul regal. Multe dintre obiectele de artă decorativă au ajuns în diverse locuri, la Muzeul Româno-Rus, proaspăt înființat în 1948, în diverse cooperative agricole de producție, la diverse persoane private, iar acest lucru a făcut ca Palatul să fie golit. De fapt, intenția era de a șterge din memoria colectivă tot ceea ce reprezenta Familia Regală.”, punctează Ștefania Dinu.
Tot în acest context, în 1949, după înființarea Organizației Naționale a Pionierilor, Palatul a devenit Palat al Pionierilor, intrând în structura Uniunii Tineretului Muncitoresc. „Primii pionieri au primit cravata roșie aici, Palatul Pionierilor fiind inaugurat la 1 iunie 1950, în prezența nomenclaturii din acea perioadă: Ana Pauker, Vasile Stoica. Chiar și Nicolae Ceaușescu a participat la inaugurarea Palatului și a susținut un discurs. Timp de aproape 30 de ani Palatul a fost destinat activităților și cercurilor pionerești, din ce în ce mai mulți copii venind și desfășurând activități la palat. Dacă la început erau în jur de o sută de copii, până spre anii 70-80, numărul lor a crescut, ajungând la 10-12.000 de pionieri care veneau săptămânal aici. Erau cluburi, erau cercuri de electronică, de electrotehnică, de navomodele, de balet, de povești, de literatură. Noi am încercat de-a lungul anilor să reliefăm, prin expoziții, toate epocile istorice și transformările prin care a trecut palatul, inclusiv această perioadă. În 2011 a fost prima expoziție intitulată «De la Palat Regal la Palat al Pionierilor», iar în 2022, o altă expoziție, de astă dată dintr-un alt punct de vedere, subiectiv, «Istorii subiective privind Palatul Pionierilor», unde au fost intervievate persoane ajunse la o vârstă venerabilă și care de-a lungul vremii, în perioada copilăriei și adolescenței, au petrecut aici și ne-au povestit cum au simțit ei sau ce a reprezentat participarea la aceste cercuri și aceste activități pentru dezvoltarea lor.”, menționează directorul general adjunct al Muzeului Cotroceni.
CITEȘTE ȘI: Turistul pasionat de știință și tehnică descoperă școala de inginerie
Ceaușescu a fost cel care a salvat Cotroceniul
Deși poate că multora li se va părea greu de crezut, cel care a salvat Palatul a fost chiar Nicolae Ceaușescu. Dictatorul comunist a făcut o vizită la Palatul Cotroceni, a fost impresionat de tot ceea ce a văzut, astfel că a hotărât ca, începând cu 1976, să transforme locul în unul reprezentativ pentru România. „Palatul Pionierilor a fost evacuat în câteva luni și a fost gândit un plan de reamenajare, astfel încât să devină un loc de reprezentare, urmând să primească o nouă funcționalitate. După care s-a gândit un plan de refacere și restaurare, plan care a fost zădărnicit de cutremurul din 1977. Seismul a produs mari distrugeri Palatului Cotroceni. Prin urmare planul de refacere a fost regândit și s-a transformat în unul de reconstrucție, deoarece mare parte din etajul al doilea s-a prăbușit, iar parte din etajul întâi era, de asemenea, foarte afectată. A fost momentul în care a început o reconstrucție a acestui palat- monument. Lucrările au durat aproximativ zece ani. S-au respectat planurile arhitectului Paul Gottereau, care au fost identificate în arhivă, s-au folosit mărturiile celor din epocă, mărturiile Familiei Regale, ale Reginei Maria din jurnalele sale și așa s-a putut reface acest loc, care, așa cum am spus, trebuia să devină unul de reprezentare pentru România Comunistă și pentru Nicolae Ceaușescu. Numai că, în 1989, odată cu Revoluția din decembrie, acest palat, unde lucrările aproape că fuseseră finalizate, a primit o altă destinație: s-a luat hotărârea de a readuce în atenția publicului larg acel moment din istoria României care fusese dat la coșul de gunoi, și anume, Regalitatea și Monarhia, astfel încât să se vorbească și de importanța acelei epoci și contribuția Monarhiei la evoluția societății românești.”, amintește interlocutoarea Ordinea Zilei.
Așa avea să se nască unul dintre muzeele emblemă ale Capitalei. Prin Hotărârea Guvernului României nr. 478 din 10 iulie 1991, a fost înființat Muzeul Naţional Cotroceni, ca instituţie de reprezentare națională, în subordinea Ministerului Culturii. La 27 decembrie 1991, corpul vechi al Palatului, restaurat, a fost deschis marelui public, iar, ulterior, prin H.G. 1279 din 20 decembrie 2001, Muzeul a fost transferat în subordinea Administraţiei Prezidenţiale.
„Ansamblul Cotroceni, cu istoria lui seculară, aduce astăzi în fața vizitatorilor săi întreaga istorie: pentru că vorbim despre epoca medievală, epoca modernă, epoca contemporană. Dar, la acel moment de după Revoluția din decembrie 1989, s-a urmărit obiectivul de a face o reparație istorică a Regalității. Și atunci s-a putut recupera o parte importantă din patrimoniul pe care Palatul l-a avut. De fapt, încă din perioada anilor 80, s-a încercat o recuperare a patrimoniului regal, care s-a împrăștiat în perioada anilor 50. În vremea ceaușistă, s-a dat un decret de recuperare a acestui patrimoniu, care s-a și reușit în mare parte, dar au avut loc și intervenții de restaurare. Patrimoniul a fost strâns în ceea ce s-a numit secțiunea Gospodăria de partid, acolo era depozitat tot acest patrimoniu, care a fost inventariat, care a fost restaurat și în momentul în care s-a hotărât ca aripa aceasta, acest corp al Palatului, să devină muzeu, a fost gândită o expunere permanentă, o refacere, pe cât s-a putut, a stilurilor arhitecturale, a decorațiilor interioare, a reutilizării pieselor de mobilier recuperate și repuse în spațiile de unde proveneau în epocă. S-a reușit în cea mai mare parte, iar în spațiile unde piesele care au făcut parte din patrimoniul regal lipseau, restauratorii și muzeografii care s-au ocupat de amenajarea expunerii permanente au avut în vedere și stilurile epocii și tot ceea ce a însemnat cumva decorația de interior, de sfârșit de secol al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.”, precizează Ștefania Dinu.
CITEȘTE ȘI: Jurnalul unui pelerin la Muntele Athos. FOTO
În partea a doua a acestui episod dedicat Muzeului Național Cotroceni, vom vizita pe rând fiecare dintre sălile instituției și vom afla poveștile din spatele unor exponate pe care le întâlnim acolo.
Va urma
REGULI DE VIZITARE
Telefon: 021-317.31.07, 0725.518.381, e-mail: vizitare@muzeulcotroceni.ro
(de marți până vineri între orele 10.00 – 17.00).
AICI PUTEȚI CONSULTA REGULAMENTUL DE VIZITARE
Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe
