JASILL a recrutat-o pe Octavia Savu, care preia conducerea diviziei de Audit

Grupul JASILL a recrutat-o pe Octavia Savu pentru rolul de Executive Partner – Audit. În acest fel compania își consolidează echipa de leadership și direcția strategică a grupului în zona de audit financiar, due diligence și management financiar integrat.

Cu o experiență de peste douăzeci de ani management financiar si strategie financiară, Octavia și-a focusat cariera pe audit si proiecte complexe de fuziune asistând companii importante în acest demers de reorganizare, dar și-a pus aprenta și în proiecte complexe cu fonduri europene. De asemenea, a coordonat echipe complexe, a implementat sisteme de control intern și politici contabile, a gestionat bugete de zeci de milioane de euro și a oferit consultanță în procese de restructurare și optimizare financiară pentru companii din multiple industrii.

Mă bucur să mă alătur echipei JASILL, într-un moment în care profesia de auditor trece printr-o transformare profundă, de la conformitate la încredere strategică. Cred că auditul modern trebuie să îmbine independența și integritatea cu inovația, tehnologia și gândirea sustenabilă, pentru a susține mediul de afaceri într-un mod responsabil și echilibrat. Obiectivul meu este să dezvolt o divizie de Audit solidă, care oferă transparență, încredere și valoare adăugată reală.

Totodată, componenta de ESG și audit al raportărilor de sustenabilitate va deveni un pilon esențial al direcției noastre de dezvoltare. Cred într-un audit care nu doar validează cifre, ci și sprijină companiile în a-și măsura și comunica impactul economic, social și de guvernanță, un audit al viitorului, construit pe responsabilitate și performanță sustenabilă” a declarat Octavia Savu, Executive Partner – Audit, JASILL.

Octavia aduce o combinație rară de expertiză tehnică, gândire strategică și leadership autentic. Experiența sa în coordonarea și în implementarea proiectelor complexe de audit și management financiar consolidează poziția JASILL ca partener de încredere pentru companiile care caută rigoare, claritate și responsabilitate în deciziile financiare”, a menționat Flavius Jakubowicz, Managing Partner, JASILL.

Prin această cooptare, JASILL își continuă extinderea strategică în aria serviciilor profesionale, întărindu-și pilonii de expertiză Accounting, HR & Payroll, Tax, Audit, Financial Management și Legal Advisory prin VD Law și reconfirmându-și misiunea de a oferi soluții integrate, pragmatice și sustenabile pentru mediul de afaceri românesc și internațional.

Autor: Ioana Andrei
Foto: JASILL

Mai multe articole

Știrile zilei