210 icoane, care alcătuiesc cea mai mare colecție de icoane pe sticlă transilvănene, alături de importante icoane vechi românești, unele din perioada Movileștilor Moldovei, ori a lui Constantin Brâncoveanu sau Nicolae Mavrocordat, precum și o icoană veneto-cretană de sec. XVI. vor fi scoase la licitație, marți, 6 decembrie 2022.
Obiectele care urmează să completeze noi colecții sau să binecuvânteze noi locuințe sunt expuse la Palatul Cesianu-Racoviță.
Expoziția este deschisă de luni până duminică, în intervalul orar 10:00-20:00. Intrarea este gratuită, iar vizitatorii primesc consultanță gratuită din partea reprezentanților Casei Artmark.
Icoanele vechi sau de autor întrunesc calități de obiect de colecție cu valoare estetică, documentară și istorică, pe lângă funcția de obiect de cult sau simbol religios.
O altă piesă extrem de rară este icoana „Plângerea lui Iisus”, realizată de celebrul zugrav Savu Moga. Icoana de colecție este datată 17 februarie 1848 (în perioada așa-numitei „revolte a poeților moldoveni” la Iași, în cadrul Revoluției din 1848) și are un preț de pornire de 450 de euro. Până în acest moment se cunoaște o singură altă icoană pe sticlă de Savu Moga, având această temă iconografică, într-o colecție particulară din Cârțișoara.
Alte icoane extrem de rare, care ies la licitație cu această ocazie, sunt pictate de vestitul zugrav Matei Țâmforea: „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din 1886 și „Iisus Hristos Împărat și Mare Arhiereu” din 1871. Ultima temă iconografică, conform literaturii de specialitate, se regăsește la Țâmforea doar în alte trei icoane (una în patrimoniul Academiei Române, iar alte două în colecția familiei Mușat). Ambele icoane de Țâmforea pornesc în licitație de la prețul de 400 de euro.
O apariție-premieră în România este medalionul „Maica Domnului cu Pruncul (Madona Neagră – Protectoarea Poloniei)”. Pentru prețul de pornire de 400 de euro se va vinde în licitație pe 6 decembrie piesa realizată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea într-un celebru atelier din Varșovia. Iconița rotundă, lucrată în bronz, tempera și foiță de aur pe lemn a fost destinată să fie purtată la gât de arhierei.
Autor: Bella Steriadis
Foto: Artmark